Vasile Costiuc contrazice Poliția și spune că informația prezentată de el, despre un ucrainean împușcat în apropiere de frontieră, ar fi altul decât cel anunțat de oamenii legii. Parlamentarul a menționat că formațiunea sa este gata să plătească deshumarea.
Declarația a fost făcută înainte de ședința Legislativului, deputatul menționând că că a vorbit despre un cadavru depistat în 2025, pe când oamenii legii – despre un caz din 2024.
„Nu a fost nicio greșeală. Ei vorbesc de un caz din 2024. Noi vorbim de un caz din 2025. Noi am prezentat inclusiv poza domnului, care stă la pământ și se vede clar că nu este în putrefacție avansată. Eu le răspund celor de la Ministerul de Interne, domnului Cernăuțean, să ne spun unde este înmormântat ucraineanul. Suntem gata să achităm deshumarea și expertiza independentă internațională, ca să demonstrăm că acest domn n-a fost împușcat. Dacă sunt de acord, noi suntem gata să perfecționăm actele”, a declarat Vasile Costiuc.
Până la momentul publicării știrii, serviciul de presă al Poliției Naționale nu a răspuns la solicitările Realitatea de oferi o reacție la declarațiile liderului partidului „Democrația Acasă”.
Pe 21 octombrie, Vasile Costiuc anunța despre identificarea cadavrului unui ucrainean, împușcat în apropierea frontierei, pe teritoriul Republicii Moldova. Deputatul a publicat imagini cu trupul neînsuflețit al bărbatului și declarații semnate de martori.
După dezvăluirile sale, Poliția a informat despre un caz din iulie 2024. Atunci, în localitatea Clocușna din raionul Ocnița a fost găsit corpul fără suflare a unui tânăr de 27 de ani din Ucraina. Potrivit oamenilor legii, bărbatul nu avea leziuni corporale sau urme de împușcătură, iar cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție. Identitatea persoanei a fost stabilită datorită telefonului mobil pe care îl avea asupra sa.
În urma verificărilor, Poliția a constatat lipsa componentelor de infracțiune și a precizat că nu au fost identificate elemente care să justifice continuarea urmăririi penale.
Poliția vine cu precizări după ce Vasile Costiuc a vorbit despre un ucrainean găsit mort lângă frontiera țării