Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

Trei liceeni din Chișinău și-au transformat hobby-urile în surse de venit

20 Apr. 2025, 15:31
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
20 Apr. 2025, 15:31 // Economie //  Realitatea.md

Andrian Dan-Teodor, Tinca Malcoci și Constantin Barbas sunt trei liceeni din capitală, iar ceea ce au în comun îi distinge de ceilalți adolescenți de vârsta lor – au reușit să transforme o activitate pe care o practicau din pură pasiune într-una ce le aduce venit, scrie Diez.md.

Teodor practică fotbalul de la vârsta de cinci ani, iar anul acesta a semnat primul contract. Constantin e pasionat de modelarea grafică, iar Tinca s-a îndrăgostit din copilărie de muzică și pian.

„Muzica a fost mereu o parte din mine.”

Pe alocuri, ar putea fi dificil să găsești o profesie care să-ți aducă atât venit, cât și plăcere, mai ales în adolescență, atunci când opțiunile sunt limitate. Cu toate acestea, Tinca, Teodor și Constantin reușesc să își asigure un venit stabil urmându-și pasiunile. În ciuda avantajului financiar evident, există multe motive pentru care tinerii au ales acest drum. Constantin își dorește să devină arhitect, astfel că, pentru el, modelarea grafică este o activitate similară cursurilor universitare și reprezintă un avantaj pentru CV-ul său.

Pentru Tinca natura activității ei s-a schimbat odată cu dorința de a-și împărtăși pasiunea. Dintr-o elevă sârguincioasă a devenit profesoară și încearcă, lecție de lecție, să-i învețe și pe cei mai mici să îndrăgească muzica.

„Faptul că pot ajuta copiii să descopere magia pianului mă motivează și mă face să iubesc și mai mult această activitate.”

Așteptările inițiale le-au fost depășite, din motiv că experiența s-a dovedit a fi mult mai avantajoasă, favorizându-le dezvoltarea personală. Odată cu apariția unui venit independent, cei trei au fost nevoiți să învețe să-l gestioneze într-un mod responsabil.

„Îi investesc în tehnica și instrumentele cu care lucrez, pentru ca să pot crea orice îmi imaginez”, a răspuns Constantin atunci când a fost întrebat cum folosește banii câștigați. „Am devenit motivat să muncesc mai mult și reușesc să îmi gestionez timpul inteligent”, recunoaște acesta.

Tinca este mai încrezătoare și a învățat să-și aprecieze munca pentru a obține un câștig. Interacționând cu diferiți copii, și-a dezvoltat abilitățile de comunicare, răbdarea și responsabilitatea. Aceste calități o vor ajuta în orice domeniu de activitate.

Încrederea este împărtășită deopotrivă de părinții liceenilor, care i-au susținut de la bun început. Scepticismul este, de fapt, resimțit din partea semenilor acestora.

„Cred că e normal. Nu toată lumea înțelege de ce cineva alege să investească timp într-un hobby și să îl transforme într-o oportunitate”, spune Tinca.

Atitudinea abordată este una potrivită în contextul în care pasiunile celor trei s-ar putea transforma în cariere de succes. Teodor admite că există o posibilitate destul de mare să continue să joace fotbal profesionist după finalizarea liceului. Pe de altă parte, Tinca este mereu deschisă unor noi oportunități. Deși nu este sigură dacă va alege să activeze în industria muzicii, experiența acumulată este valoroasă.

Teodor, Tinca și Constantin îi îndeamnă pe toți tinerii să descopere activitatea care le aduce plăcere, să tindă mereu spre o dezvoltare continuă pe plan personal și profesional, să aibă curaj și dedicație, deoarece astfel totul e posibil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 10:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
23 Oct. 2026, 10:37 // Societate //  Vlada Ciorici

Doi bărbați din satul Cărpineni, raionul Hîncești, au trecut cu o căruță trasă de un cal peste un drum proaspăt turnat cu beton și au deteriorat lucrarea. Din imaginile video se vede cum animalul încearcă cu greu să răzbată prin beton.

Despre aceasta s-a scris într-un grup al localității, în care autorul postării face „apel către Poliție și către locuitorii satului”.

„Este regretabil să vedem că, în timp ce Primăria și oamenii depun eforturi, muncă și bani pentru a avea un drum mai bun, unii nu respectă munca și contribuția comunității”, se mai arată în postare.

Până acum, Poliția nu a fost sesizată în acest caz, a declarat Mariana Bețivu, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției, pentru Realitatea.md.

Realitatea.md a încercat să-l contacteze pe primarul Mihai Frija, însă acesta nu a răspuns nici la mesaj, nici la apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

sursa: luchianiuc.com