Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Echipele municipale de evacuare a deșeurilor, la muncă și de sărbători. Îndemn pentru cetățeni

19 Apr. 2025, 13:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
19 Apr. 2025, 13:17 // Societate //  Realitatea.md

În perioada sărbătorilor dedicate Sfintelor Sărbători de Paști, echipele de evacuare a deșeurilor municipale vor lucra în regim normal, anunță reprezentanții Regiei Autosalubritate. Astăzi, în ajun de Paști, circa 90 angajați și 45 autospeciale ale operatorului municipal de salubrizare se vor afla în teren pentru a asigura evacuarea la timp a deșeurilor de pe întreg teritoriul Chișinăului.

În ziua de Paști, dar și a două zi, luni, 21 aprilie evacuare deșeurilor va fi asigurată de către 45 de șoferi și cca 60 de hamali, care vor munci de la 05:30 dimineața.

Potrivit reprezentanților întreprinderii, toate apelurile către Dispecerat (022)747-520 vor fi preluate non-stop.

„Aceste măsuri sunt luate în scopul de a asigura un mediu curat și igienic în Municipiul Chișinău, având în vedere că în această perioadă cantitatea de deșeuri poate fi mai mare, decât în mod obișnuit.

Operatorul municipal de salubrizare va asigura o colectare eficientă și rapidă a deșeurilor, ca să nu permită supraîncărcarea platformelor comune de stocare a deșeurilor, iar clienții noștri să rămână mulțumiți de serviciile prestate de Î.M. Regia „Autosalubritate”.

Î.M. Regia „Autosalubritate” apelează la înțelegerea și cooperarea locuitorilor capitalei în respectarea regulilor de sortare și stocare a deșeurilor, astfel încât acestea să fie evacuate fără probleme și să nu afecteze aspectul general al orașului.

Vă rugăm să evitați depozitarea deșeurilor în locuri nepermise sau în afara containerelor destinate pentru acest scop și să parcați automobilele regulamentar, pentru a nu bloca accesul autospecialelor spre platforme”, se arată în mesajul întreprinderii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 17:31
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
24 Aug. 2026, 17:31 // Societate //  Cătălina Boico

Candidații la funcția de judecător sau procuror vor putea susține din nou examenul dacă nu au obținut, la prima încercare, media generală de cel puțin 8,00. Proiectul a fost votat în lectura a doua de Parlamentul Republicii Moldova.

Potrivit documentului, audienții Institutului Național al Justiției (INJ) vor fi admiși la examenul repetat fără a-și pierde statutul și fără obligația de a restitui bursa primită pe durata studiilor. În cazul în care nici la cea de-a doua încercare candidatul nu va obține media generală de 8,00, acesta va fi obligat să restituie Institutului bursa încasată.

„Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în urma propunerilor formulate de INJ. Proiectul de lege conține prevederi care clarifică drepturile audienților pe parcursul formării inițiale. Astfel, aceștia vor beneficia de asigurare obligatorie de asistență medicală pe întreaga perioadă a studiilor, inclusiv pe perioada suspendării raporturilor de formare inițială din cauza unor motive de sănătate. Totodată, absența de la cursurile de formare inițială din cauza incapacității temporare de muncă nu va fi considerată abatere disciplinară, iar audientul nu va pierde bursa și nu va fi exmatriculat. Motivate vor fi și absențele în cazul unei rude de până la gradul II.

O altă modificare prevede că audienții INJ vor putea solicita suspendarea cursurilor de formare inițială în cazul incapacității temporare de muncă sau al unei stări de sănătate care face imposibilă participarea la activități de instruire. După încetarea cauzei de suspendare, audienții vor fi reîncadrați în același an de studii sau în anul următor, în funcție de circumstanțe, iar audienții nu vor fi obligați să restituie bursa pe perioada suspendării”, se arată în comunicatul emis de Parlament.

Totodată, documentul a fost completat cu prevederi care permit audienților să se transfere din categoria candidaților la funcție de procuror în categoria candidaților la funcția de judecător sau invers. Transferul se va face în termen de cel mult o lună de la emiterea ordinului de înmatriculare, în baza cererii motivate și prin ordinul directorului.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prima promoție de audienți a fost admisă la Institutul Național al Justiției în septembrie 2007 și a absolvit în martie 2009. De la înființare și până în prezent, INJ a pregătit 17 promoții de absolvenți, oferind sistemului de justiție 265 de candidați la funcția de judecător și 351 de candidați la funcția de procuror.