Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Lipsa îngrășămintelor organice, seceta și dificultățile financiare – câteva dintre provocările fermierilor moldoveni

27 Apr. 2025, 14:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2025, 14:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Din cauza vremii reci care a durat până de curând, semănatul de floarea soarelui și porumb a început cu întârziere în acest an. În satul Boghiceni, raionul Hâncești, agricultorul Mihai Gribencea lucrează de zor pământul. Muncește în acest domeniu de 40 de ani și administrează circa o mie de hectare. Acesta spune că lipsa îngrășămintelor organice, seceta și dificultățile financiare sunt doar câteva dintre provocările pe care le întâmpină fermierul, potrivit jurnal.md.

Pe un teren de aproape 250 de hectare, Mihai Gribencea așteaptă o recoltă bună de porumb, pe care tocmai l-a semănat. În următoarele 4-5 zile, fermierul va semăna floarea soarelui, pe o suprafață de 300 de hectare. Acesta coordonează zilnic o echipă de aproximativ 15 lucrători agricoli. Acum, când e vremea semănatului, aceștia nu au timp de odihnă.

„Noi avem în lucru trei semănători astăzi. Practic semănăm într-o zi în jur de 70 de hectare. Reușim cred că în 5-4 zile să închidem semănatul, pentru că mai avem de semănat 300 de hectare de floare”, mai spune fermierul.

O mare problemă a sectorului agricol din Moldova este lipsa îngrășămintelor organice, spune bărbatul.

„La semănat folosim fertilizanți minerali, pentru că organica nu o mai avem, pentru că acum nu mai avem ferme. Așa era cândva o programă ca fiecare gospodărie care deține la 1000 de hectare neapărat trebuia să țină o fermă. Folosim îngrășămintele minerale, însă îngrășămintele minerale dacă au o lipsă de umiditate, practic investițiile în fertilizanți se duc în minus”, precizează agricultorul.

Mihai Gribencea, potrivit jurnal.md, a demarat anul acesta lucrările agricole fără să dispună de bani proprii. Se bazează acum doar pe credite.

„După investițiile mari care le-am avut, am reușit doar să achităm și să ne recuperăm doar investițiile, nu să mai putem ceva să investim. Avem practic o perioadă de 4-5 ani când nu avem posibilitatea să investim în agricultură, în terenuri, prelucrare, în depozitare. Este dificil”, mai afirmă bărbatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Lipsa precipitațiilor este o altă mare problemă. Omul spune că anterior se înregistra secetă o dată la 6-8 ani, însă în ultimul timp frecvența a crescut exponențial.

„Însă datorită faptului că am trecut anume la prelucrarea minimă a terenurilor, am putut să căpătăm cât de cât roadă chiar și în condițiile anului trecut, cu acestea 230 de milimetri de precipitații pe un an, am putut să recoltăm în jur de patru tone de grâu”, a punctat fermierul.

Mihai Gribencea activează în sectorul agricol din anul 1985. Anul trecut a avut o recoltă a câte patru tone de grâu și porumb la hectar, iar floarea soarelui – aproape două tone la hectar, mai scrie jurnal.md.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 18:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
26 Oct. 2026, 18:04 // Actualitate //  Victoria Laur

Documentarul „Drumul vinului – pe urmele lui Ștefan cel Mare”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (D.R.R.M.) și realizat de Asociația Human Help, a fos finalizat. Producția are durata de aproximativ 60 de minute, urmând să fie difuzată în Republica Moldova.

Pelicula reprezintă „o călătorie prin istoria, cultura, spiritualitatea și tradițiile vitivinicole comune celor două maluri ale Prutului”, transmite echipa de producție.

„Filmul urmărește moștenirea istorică și spirituală a lui Ștefan cel Mare, dar și evoluția unei tradiții care a devenit parte a identității culturale a Moldovei: cultivarea viței-de-vie și producerea vinului. Prin imagini cinematografice, interviuri cu istorici și specialiști și prezentarea unor obiective reprezentative, documentarul pune în valoare patrimoniul comun al României și Republicii Moldova.

Traseul documentarului începe la Iași și continuă la Hârlău, una dintre reședințele domnești ale Moldovei medievale, și la Cotnari, podgorie renumită pentru tradiția sa vitivinicolă. În Republica Moldova, filmările au inclus Muzeul Național de Istorie a Moldovei din Chișinău, Rezervația Cultural- Naturală „Orheiul Vechi”, Mănăstirea Curchi și importante obiective vitivinicole: Cricova, MileștiiMici, Château Vartely și Castel Mimi.

Obiectivul proiectului este promovarea patrimoniului istoric, cultural și spiritual comun, păstrarea și afirmarea identității culturale românești și consolidarea legăturilor dintre România și Republica Moldova. Documentarul se adresează publicului larg, în special tinerilor din Republica Moldova, și urmărește să contribuie la o mai bună cunoaștere a istoriei și tradițiilor împărtășite”, transmit realizatorii proiectului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Data, ora și postul de televiziune la care va fi difuzat filmul urmează să fie anunțate ulterior.

Proiectul este implementat de Asociația Human Help , cu finanțarea Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.