Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Dodon condamnă violența, dar îi îndeamnă pe Bolea și soția sa să rămână împreună „să crească copiii”

29 Apr. 2025, 18:29
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Apr. 2025, 18:29 // Politica //  Realitatea.md

Ex-președintele țării, fostul șef și coleg al lui Vasile Bolea, liderul socialiștilor, Igor Dodon, a comentat scandalul din familia deputatului transfug la Ilan Șor. „Un bărbat puternic nu și-ar permite niciodată să agreseze o femeie, mai ales soția, e poziția mea de viață. Le doresc să treacă peste această situație, să rămână împreună, să crească copiii”, a declarat liderul PSRM pentru Unimedia.info.

Declarațiile politicianului sunt vădit contradictorii.

„Eu cunosc foarte bine familia, și pe soția domnului Bolea o cunosc, și copiii i-am cunoscut la diferite evenimente, când ultimul era colegul nostru de partid. În pofida faptului că s-a dus la Șor, și eu am criticat acest lucru, și cred că el deja nu-i mulțumit, e o familie destul de bună, sănătoasă, ceea ce îmi amintesc eu. Dacă chiar au fost neînțelegeri, în toate familiile sunt, bine, eu sunt categoric împotriva agresiunilor, un bărbat puternic nu și-ar permite niciodată să agreseze o femeie, mai ales soția, e poziția mea de viață, le doresc să treacă peste această situație, să rămână împreună, să crească copiii asta e poziția mea. Mai repet, e o familie sănătoasă, am participat la o mulțime de evenimente împreună. Nu știu ce s-a întâmplat, ei mai bine cunosc”.

Pe data de 25 aprilie, deputatul Vasile Bolea și-ar fi agresat soția. Unul dintre copii a apelat Serviciul 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 11:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Aug. 2026, 11:31 // Slider //  Daniela Baranovschi

Trei persoane au murit luni după ce un elicopter privat de taxi aerian s-a prăbușit pe insula greacă Sifnos, din arhipelagul Cicladelor. Victimele, care nu au fost încă identificate, ar fi un cuplu și pilotul aparatului. Elicopterul a explodat și a luat foc în urma impactului, iar autoritățile investighează cauzele accidentului, relatează AFP, EFE și Agerpres.

Serviciul de pompieri din Grecia a anunțat că trei persoane și-au pierdut viața în urma accidentului produs pe mica insulă turistică Sifnos. Potrivit primelor informații, la bordul elicopterului privat se aflau un cuplu și pilotul aparatului. Identitatea victimelor nu a fost deocamdată stabilită.

Locuitori ai insulei care au asistat la accident au declarat presei locale că elicopterul a scos un zgomot neobișnuit înainte de a se prăbuși în zona Tholos, unde se află un mic heliport înconjurat de case răsfirate. În urma prăbușirii s-au produs o explozie și un incendiu.

Focul a fost ulterior stins de pompieri, care au recuperat corpurile celor trei persoane aflate la bord, potrivit postului de radio Skai, transmite Digi24.

Informații contradictorii despre momentul în care s-a produs accidentul

Circumstanțele exacte ale accidentului nu sunt deocamdată clare, iar presa din Grecia prezintă informații diferite cu privire la traseul elicopterului și momentul prăbușirii. Potrivit portalului de știri Ieidiseis, elicopterul decolase de la periferia capitalei Atena și s-a prăbușit în timp ce se apropia de heliportul de pe insula Sifnos.

Ziarul Kathimerini prezintă însă o versiune diferită, potrivit căreia elicopterul s-ar fi prăbușit la numai câteva secunde după ce decolase de pe insulă. Autoritățile investighează cauza accidentului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!