Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Băsescu: Nicușor Dan e greu de învins, Crin Antonescu n-ar fi avut șanse. Este șomer de 10 ani

05 Mai 2025, 07:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
05 Mai 2025, 07:19 // În Lume //  Redacția Realitatea

Traian Băsescu, fostul președinte al României, consideră că, potrivit exit poll-urilor anunțate duminică seară, Nicușor Dan va ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Băsescu subliniază că George Simion va fi greu de înfruntat în finala prezidențială, iar Crin Antonescu nu ar fi avut nicio șansă să-l înfrunte. În acest context, Băsescu critică sever decizia coaliției guvernamentale de a-l susține pe Antonescu ca și candidat.

„După cum se prezintă situația și în baza experienței mele politice, cred că Nicușor Dan va ajunge în turul 2 alături de Simion, dacă exit poll-urile sunt corecte. Este foarte clar că Simion va fi greu de învins, iar Crin Antonescu nu ar fi avut cum să-l bată. Acesta ar fi pierdut toate voturile PSD-ului în favoarea lui Simion”, a afirmat Băsescu într-o intervenție telefonică la România TV.

Întrebat cine l-ar putea înfrunta pe Simion în turul 2, Băsescu a spus că este greu de spus, dar a menționat că, dacă „furia diasporei” continuă să influențeze alegerile, acest lucru ar putea fi un factor semnificativ.

„Crin Antonescu ar fi pierdut toate voturile PSD-ului în favoarea lui Simion. Probabil că Ponta ar fi avut mai multe șanse decât Antonescu”, a adăugat Băsescu.

Fostul președinte a criticat dur decizia coaliției de a-l susține pe Antonescu, declarând că liderii politici nu au învățat nimic din trecut și că alegerea unui candidat care este șomer de 10 ani pentru funcția de președinte este o decizie greșită.

„Cum poți să pui un om care de 10 ani este șomer în fruntea țării? Cât de prost trebuie să fii ca să crezi că românii vor susține un asemenea candidat?”, a spus Băsescu.

De asemenea, Băsescu a subliniat că în prezent sunt prea puțini politicieni capabili de a lua decizii raționale, iar alegerea unui candidat precum Crin Antonescu arată lipsa de logică a celor care conduc partidele mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!