Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Europa se confruntă cu cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului, avertizează FAO

05 Mai 2025, 22:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
05 Mai 2025, 22:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Europa se confruntă cu „cea mai gravă epidemie de febră aftoasă de la începutul secolului”, prin urmare sunt necesare „măsuri urgente” pentru diagnosticarea și prevenirea timpurie a acesteia, precum și pentru a-i minimiza impactul, a avertizat luni Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite agerpres.ro.

„Focarele recente de febră aftoasă din Europa și apariția unei tulpini exotice a virusului în Orientul Mijlociu evidențiază necesitatea unei detectări timpurii”, transmite FAO într-un comunicat, referindu-se la boala virală extrem de contagioasă care se răspândește cu ușurință, chiar și prin vânt și pe distanțe lungi, în principal printre bovine, porcine, oi și capre, dar nu prezintă un pericol pentru om.

Prezența acestei boli este neobișnuită în Europa, care s-a confruntat ultima dată cu o astfel de epidemie în anul 2001, iar Ungaria, principala țară afectată acum, nu a semnalat acest virus de o jumătate de secol.

Germania a detectat în ianuarie anul acesta un focar ce a putut fi pus sub control. Virusul a apărut însă în februarie și în Ungaria, unde s-a extins la mai multe ferme în nord-vestul țării și a contaminat de asemenea Slovacia vecină, în ambele țări autoritățile fiind nevoite să sacrifice mii de bovine în fermele afectate.

Epidemia are efecte și asupra comerțului internațional, de pildă Regatul Unit interzicând deja importul de carne și produse lactate provenite din țările europene unde a fost semnalat virusul și de asemenea din țări vecine ale acestora.

Potrivit FAO, măsurile de biosecuritate trebuie îmbunătățite pentru a minimiza impactul virusului, mai ales în urma detectării recente a serotipului SAT1 al febrei aftoase în Irak și Bahrain, în Orientul Mijlociu. Acest serotip este exotic în Orientul Apropiat și Eurasia de Vest, ceea ce provoacă o mare preocupare cu privire la o potențială răspândire, explică agenția Națiunilor Unite.

Aceasta subliniază că febra aftoasă nu este o amenințare pentru sănătatea publică, dar amenință sănătatea animalelor, securitatea alimentară, productivitatea sectorului creșterii animalelor și poate reduce producția de lapte și carne.

Animalele infectate se deplasează greoi și prezintă febră și vezicule pe bot și picioare. Puține animale adulte mor din cauza bolii, dar cele tinere pot muri de insuficiență cardiacă bruscă. Virusul poate contamina cu ușurință un număr mare de animale, inclusiv în țări sau regiuni care de obicei nu sunt afectate de acesta sau unde nu se practică în mod regulat vaccinarea.

Febra aftoasă este endemică în Orientul Mijlociu, dar focarele recente cauzate de un serotip exotic au afectat deja Bahrain, Irak și Kuweit și s-ar putea răspândi în alte țări din regiune și în Eurasia de Vest spațiul geografic prin care FAO desemnează continentul european, unde potrivit acestei agenții riscul de prezență a virusului a crescut.

În această situație FAO recomandă ca țările afectate sau care se confruntă cu un risc ridicat de a fi contaminate cu virusul febrei aftoase să ia măsuri pentru a crește gradul de conștientizare, mai ales în rândul fermierilor și în comunitățile locale.

Organizația solicită de asemenea instituirea unor mecanisme de biosecuritate, precum separarea animalelor bolnave de celelalte, evitarea includerii animalelor de origine necunoscută, prevenirea amestecării în timpul transportului a animalelor de proveniență diferită, precum și curățarea temeinică a piețelor, vehiculelor și centrelor de transport. FAO indică și vaccinarea ca instrument de control foarte eficient.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.