Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Milioane de dolari pentru o cină cu Trump: Investitorii de top caută să-l cunoască pe președintele SUA

13 Mai 2025, 08:55
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
13 Mai 2025, 08:55 // În Lume //  Redacția Realitatea

Investitorii în criptomoneda $TRUMP, creată de Donald Trump, vor afla în curând dacă au câștigat o întâlnire exclusivă cu președintele american, programată pentru 22 mai curent, la clubul său privat din apropierea Washingtonului. Evenimentul a fost promovat de Trump pe rețelele sociale ca fiind „cea mai exclusivistă invitație din lume”.

Vor fi invitați primii 220 de deținători ai monedei, iar cei din top 25 vor beneficia suplimentar de acces la o recepție VIP și un tur privat al locației. Clasamentul este determinat pe baza „ponderii în timp” a deţinerilor, calculate din 23 aprilie până la data limită de 12 mai.

Potrivit firmei Inca Digital, primii 220 de investitori dețineau vineri monede în valoare totală de aproximativ 160 de milioane de dolari, notează The Economic Times. După ce Trump a anunţat lansarea în weekendul inaugurării, valoarea monedei a urcat la 75 dolari, apoi a scăzut la 7,5 dolari. Duminică, moneda se tranzacționa în jurul valorii de 14 dolari.

Totuși, termenii evenimentului prevăd că prezența lui Trump nu este garantată și că întâlnirea poate fi anulată oricând. În prezent, valoarea totală de piaţă a monedei $TRUMP este estimată la 2,74 miliarde de dolari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aproximativ 80% din monedele aflate în circulație sunt deținute de o companie controlată de familia Trump și de o firmă parteneră. Tokenul este promovat cu imaginea președintelui cu pumnul ridicat, o trimitere la tentativa de asasinat din iulie 2024. Moneda $TRUMP face parte dintr-un proiect cripto mai larg dezvoltat de familia Trump, care include platforma de tranzacționare World Liberty Financial, ETF-uri cripto, operațiuni de minare sub marca American Bitcoin și un stablecoin numit USD1, susținut de dolarul american.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!