Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Accidentul din Bălți, soldat cu moartea unei fetițe de opt ani: Pronunțarea sentinței, amânată

15 Mai 2025, 12:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
15 Mai 2025, 12:30 // Societate //  Realitatea.md

Pronunțarea sentinței în dosarul accidentului rutier soldat cu moartea unei fetițe de opt ani a fost amânată de Judecătoria Bălți. Magistrații urmau să se pronunțe astăzi, 15 mai, asupra măsurii de condamnare a lui Sergiu Lungu, șoferul care a provocat tragedia în noaptea de 6 ianuarie 2025, scrie Nordnews.md.

„La solicitarea apărării părții vătămate s-a amânat ședința pentru altă dată luând în considerație faptul că dorește să facă cunoștință cu materialele pe cauză”, spune Adrian Păvăleanu, procuror în Procuratura Bălți.

 

„S-a dispus examinarea amânării cauzei dat fiind faptul că astăzi în ședința de judecată intervenit un nou avocat care nu a fost cunoscut cu materialele cauzei și a depus cerere de amânare și totodată partea vătămată pe caz a prezentat un certificat că e pe buletin de boală. Respectiv s-a dorit ca în următoarea ședință de judecată să fie prezentă și dumneaei. Din acest motiv ședința de judecată a fost amânată pentru data de 3 iunie”, a menționat Alexandru Roșca, judecător la Judecătoria Bălți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, pe 6 ianuarie, în jurul orei 00:30, șoferul unui Porsche a trecut la roșu într-o intersecție din Bălți și s-a izbit violent de un taximetru, apoi a fost proiectat într-un Mitubishi. Conducătorul vehiculului era în stare de ebrietate.

Urmare a impactului, o fetiță de opt ani și mama sa, dar și șoferul taxiului în care se aflau cele două pasagere, au ajuns la spital. Din nefericire, copila s-a stins din viață la scurt timp.

Rezultatele testului Drager au arătat că șoferul automobilului Porsche, Sergiu Lungu, avea o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat – de peste trei ori peste limita legală. Acesta este cercetat penal conform articolului 264, și riscă până la 8 ani de închisoare.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
03 Nov. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți, 3 noiembrie, de la jumătatea mandatului, relatează Agerpres.

„Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți”, a spus Trump în interviu.

Liderul de la Casa Albă a declarat că este convins că partidul său, cunoscut sub numele de Grand Old Party (GOP), își va păstra majoritățile în Camera Reprezentanților și Senat.

Trump și-a reiterat afirmația că SUA sunt cea mai respectată țară din lume. Prin contrast, el a prezentat o imagine sumbră a Europei.

„Uitați-vă la Franța. Uitați-vă la Europa. Totul se prăbușește acolo”, a afirmat Trump.

Toate cele 453 de locuri din Camera Reprezentanților vor fi ocupate în urma scrutinului, precum și 35 din cele 100 de locuri din Senat.

Sondajele sugerează că democrații ar putea obține majoritatea în Camera Reprezentanților, în timp ce rezultatele din Senat sunt încă neclare.

Pierderea majorității în ambele camere ale Congresului ar putea reprezenta o înfrângere dramatică pentru Trump, notează dpa. Primele rezultate semnificative sunt așteptate miercuri dimineața devreme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!