De Ziua Internațională a Familiei, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare lanseză analiza responsabilităților parentale și accesul la servicii de sprijin pentru a identifica barierele care împiedică reconcilierea vieții personale cu cea profesională în rândul părinților cu copii mici. Analiza arată că a crescut rata de ocupare a femeilor cu copii de 0-6 ani, de la 39,4% în 2019 la 41,1% în 2023, totuși această rată de ocupare a femeilor cu copii mici este cu aproximativ 30% mai mică decât cea a femeilor fără copii de aceeași vârstă.
În anul 2024 au fost înregistrată o creștere de peste 8% a accesului la servicii de educație timpurie față de anul 2021. Această evoluție reflectă impactul reformelor și măsurilor de suport pentru familii cu copii mici, inițiate începând cu anul 2022, însă ele rămân a fi insuficiente pentru a răspunde nevoilor familiilor.
A crescut și rata de încadrare a copiilor de 1-2 ani în instituțiile de educație timpurie. Chiar dacă avem impact pozitiv, ponderea copiilor încadrați este mică. În 2024, doar 63,1% dintre copiii cu vârsta de 2 ani erau integrați în instituții de educație timpurie, rata de încadrare scăzând până la 4,5% în cazul copiilor cu vârsta de 1 an. Totodată, conform datelor, nici un copil cu vârsta sub 1 an nu a beneficiat de servicii de educație timpurie. Acest nivel scăzut de acces indică necesitatea continuării eforturilor guvernamentale de suport a părinților pentru echilibrarea responsabilităților familiale cu cele profesionale.
Accesul la servicii de îngrijire, deși în creștere, este cu atât mai mic, cu cât vârsta copilului scade, fapt ce limitează posibilitățile unor părinți de a fi economic activi. Distribuția inechitabilă a responsabilităților de îngrijire este un alt factor care fac dificilă reconcilierea vieții de familie cu cea profesională, afectând în mod disproporționat femeile. Conform unei cercetări realizate în rândul părinților cu copii de până la 6 ani, 63,2% dintre femei declară că își asumă întotdeauna sau de obicei responsabilitățile legate de îngrijirea copilului, precum hrănirea, igiena, plimbările, activitățile educative sau organizarea timpului liber, în timp ce doar 6,7% dintre bărbați afirmă același lucru.
Inechitățile în modul cum sunt divizate sarcinile familiale, dar și în prezența pe piața muncii, sunt alimentare, în mare parte, de stereotipuri adânc înrădăcinate în normele sociale. Chiar dacă, la nivel declarativ, majoritatea populației consideră că și tații ar trebui să se implice în creșterea și îngrijirea copiilor, realitatea arată că rolurile tradiționale de gen rămân dominante. Aproximativ o pătrime din populație consideră că mama este principalul părinte responsabil pentru îngrijirea copilului, în timp ce mai puțin de 1% cred că această responsabilitate ar trebui să revină tatălui. Mai îngrijorător este faptul că aceste convingeri sunt împărtășite în mod predominant de femei, ceea ce sugerează o interiorizare profundă a rolurilor tradiționale. De exemplu, 83,8% dintre femei consideră că un copil are de suferit dacă mama revine la muncă în primii ani de viață ai acestuia, comparativ cu 78,7% dintre bărbați.
Totodată, 63,2% dintre femei declară că își asumă întotdeauna sau de obicei responsabilitățile legate de îngrijirea copilului, precum hrănirea, igiena, plimbările, activitățile educative sau organizarea timpului liber, în timp ce doar 6,7% dintre bărbați afirmă același lucru. Datele din sondaj arată că structura de sprijin pentru îngrijirea copilului mic este dominată de soluții informale, cu un rol esențial jucat de membrii familiei, în special de bunici. Peste jumătate dintre respondenți (56,9%) declară că bunicii sunt cei care oferă sprijin regulat în îngrijirea celui mai mic copil. Această cifră evidențiază o dependență ridicată de familie, în special în contextul lipsei de alternative accesibile sau disponibile în sistemul formal. Pe locul doi se află creșele și grădinițele publice, menționate de 36,7% dintre părinți, ceea ce indică o oarecare utilizare a sistemului public, dar încă sub nivelul sprijinului familial.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Deși dezvoltarea serviciilor de îngrijire timpurie a devenit o prioritate strategică, accesul echitabil și utilizarea efectivă a acestora rămân limitate. În special pentru copiii sub 3 ani, acoperirea este redusă, iar serviciile existente nu răspund integral nevoilor familiilor. Investițiile recente, sprijinite de inițiative guvernamentale și parteneri internaționali, au fost direcționate în mare parte către mediul rural, unde sau înregistrat progrese vizibile. Totuși, datele arată că presiunea reală este în mediul urban, unde cererea depășește capacitatea actuală, în special în centrele mari precum Chișinău și Bălți. Migrația internă și posibilitatea frecventării grădinițelor fără viză de reședință contribuie la suprasolicitarea acestor servicii.
Serviciile plătite sau private de îngrijire sunt marginale și inaccesibile pentru majoritatea părinților. Doar o proporție infimă utilizează bonă sau servicii comerciale, din cauza costurilor ridicate, ceea ce menține o dependență crescută de sprijinul informal, în special din partea bunicilor. Percepția generală a părinților este pozitivă privind apropierea geografică și existența locurilor, dar mai rezervată în privința costurilor. Deși majoritatea au evaluat aceste dimensiuni cu nota maximă, există o parte semnificativă de respondenți care consideră costurile ca fiind o barieră. Accesul și utilizarea serviciilor diferă în funcție de vârsta copilului. Copiii de 4–6 ani beneficiază într-o măsură mai mare de sprijin instituțional, în timp ce copiii sub 3 ani rămân în mare parte în afara sistemului, ceea ce limitează oportunitățile de dezvoltare timpurie și întârzie revenirea părinților – în special a mamelor – pe piața muncii.
