Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Vulcănești: Fratele agresorului, încătușat după ce a mers la tânără și a amenințat-o. El – încă la libertate

21 Mai 2025, 19:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Mai 2025, 19:22 // Societate //  Realitatea.md

Individul care pe data de 4 mai a bătut o tânără la Vulcănești încă nu a fost reținut. Poliția l-a încătușat pe fratele acestuia, după ce ultimul a venit la victimă și a amenințat-o pentru a o determina să-și schimbe declarațiile, scrie Unimedia.info.

„Pe acest caz este pornită o cauză penală. Până la moment persoana se eschivează de organele de drept. Precizez că este reținut fratele acestuia care a mers la victimă și a amenințat-o pentru a o determina să-și schimbe declarațiile, și în acest caz fiind pornită o cauză penală”, a declarat șefa Secției Comunicare și Protocol a Inspectoratului General de Poliție, Diana Fetco, pentru sursa citată.

Amintim că a avut loc un caz cutremurător într-un local din orașul Vulcănești. O tânără a fost atacată și bătută cu pumnii de un individ. Individul care a bătut pe data de 4 mai o tânără într-un local din Vulcănești încă nu a fost găsit de polițiști. Imagini au ajuns în presă.

Potrivit informațiilor, aceasta a reușit să fugă de la locul faptei până la sosirea oamenilor legii. După 9 zile de la incident, Poliția a pornit un dosar penal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!