Administrația de la Comrat vrea să introducă în școli careuri patriotice săptămânale. Autoritățile din Găgăuzia susțin că astfel vor consolida educația în autonomie.
Nu este clar ce vor însemna careurile patriotice, însă activitățile programate vor se vor desfășura în limbile găgăuză, română și rusă.
Pe lângă careuri, responsabilii locali intenționează să organizeze și mai multe cercuri, acestea urmând să reprezinte parte componentă a activității extracuricurale, transmite IPN. Pe 8 aprilie, oficialii au elaborat proiectul unei noi legi, cu privire la educație.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Programele școlare vor trebui să includă studierea istoriei ținutului natal, folosind atât surse oficiale, cât și alternative. De asemenea, se va extinde programul de studiere a limbilor română și găgăuză.
Subiectele vor fi propuse de Direcția educație din Găgăuzia, împreună cu Centrul de cercetări științifice al Găgăuziei M. V. Marunevici. Cel puțin 50 % din conținut va trebui să fie în găgăuză.
În Găgăuzia sunt doar 3 școli cu predare în limba română. Este vorba despre Liceul Eminescu din Comrat, Liceul „Luceafărul” din Vulcănești și Liceul Teoretic Mihail Ceachir din or. Ceadîr – Lunga. În restul instituțiilor de învățământ disciplinele sunt predate în rusă.

