Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Nicușor Dan a vorbit la telefon cu Donald Trump. Președintele României a fost invitat în Statele Unite

28 Mai 2025, 10:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
28 Mai 2025, 10:06 // Actualitate //  Realitatea.md

Președintele României, Nicușor Dan, a avut, marți seara, o discuție telefonică cu Donald Trump, susțin surse oficiale. Este primul contact al șefului statului român cu liderul american, după criza relațiilor dintre România și Administrația de la Casa Albă, izbucnită după anularea alegerilor din noiembrie 2024.

Discuția dintre cei doi lideri de stat a durat circa zece minute şi vine la doar o zi după ce Nicuşor Dan a fost învestit în funcţia de Preşedinte al României.

Potrivit surselor Digi24, Donald Trump a fost foarte călduros și l-a invitat pe președintele României să facă o vizită în SUA.

„Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a sunat în această seară pe Preşedintele României, Nicuşor Dan, pentru a-l felicita şi au avut conversaţii pe mai multe teme, inclusiv chestiuni cu privire la securitatea României. Înţelegem că discuţia a fost extrem de cordială şi rezultatul alegerilor a fost recunoscut de îndată, nu a fost un comunicat prin Ambasadă, ci acest telefon direct din partea preşedintelui Statelor Unite pentru Preşedintele României”, a spus Mihai Gâdea, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3 CNN.

În urmă cu aproape o săptămână, Nicuşor Dan a transmis mulţumiri, într-un mesaj postat pe platforma X, preşedintelui SUA, după ce acesta a anunţat numele noului ambasador SUA la Bucureşti. Liderul de la Bucureşti a precizat atunci că aşteaptă cu nerăbdare să colaboreze cu Donald Trump şi cu administraţia acestuia ca să consolideze Parteneriatul Strategic.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!