Curs valutar
  • EUR
    19.9714
    -0.0025%
  • USD
    17.2301
    -0.314%
  • RUB
    0.2025
    -1.4815%
  • RON
    3.8104
    0.0262%
  • UAH
    0.3852
    -0.3115%

Toate știrile

18 august 2026

Temperaturi record în Grecia! Termometrele au indicat deja valori de 43 de grade Celsius

31 Iul. 2021, 17:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2021, 17:21 // În Lume //  Realitatea.md

Valul de căldură care afectează Grecia va fi deosebit de intens şi de durabil, ceea ce înseamnă că temperaturi ridicate vor continua să fie înregistrate în această ţară şi în perioada următoare. Termometrele au indicat deja valori de 43 de grade Celsius în anumite regiuni în ultimele trei zile, informează DPA.

Pentru acest weekend şi pe durata săptămânii viitoare, meteorologii eleni afirmă că temperaturile ar putea să urce până la 46 de grade Celsius în timpul zilei.

Marţi, temperatura din Rodos ar putea să ajungă până la valoarea de 44 de grade Celsius.

Şi nopţile vor rămâne foarte fierbinţi, în special în zonele urbane, unde vor fi înregistrate valori de peste 30 de grade Celsius.

Fenomenul i-a determinat pe unii dintre meteorologii greci să afirme că ţara lor se confruntă cu “un val de căldură istoric”.

Apărarea Civilă din Grecia a fost plasată în stare de alertă după o întrunire de urgenţă a conducerii sale, vineri seară.

Corturi şi containere cu aer condiţionat au fost puse la dispoziţia persoanelor aflate în taberele de migranţi amenajate pe insulele din estul Mării Egee.

Municipalităţile elene au deschis săli cu aer condiţionat pentru rezidenţii care nu au astfel de aparate în locuinţele lor.

Activităţile în aer liber ar trebui reduse cât mai mult posibil, potrivit Ministerului Muncii din Grecia.

Organizaţiile pentru protecţia animalelor i-au îndemnat pe rezidenţii eleni să asigure apă pentru animalele fără stăpân în zonele umbrite şi să continue să umple cât mai des vasele cu apă dedicate acestor animale.

Medicii i-au sfătuit pe cetăţeni să nu stea în soare şi să evite consumul de alcool, să facă duşuri mai dese şi să poarte îmbrăcăminte uşoară din bumbac în culori deschise.

Sâmbătă, meteorologii din Grecia au afirmat că nu cunosc deocamdată perioada în care se va manifesta valul de căldură şi că se tem că fenomenul ar putea să dureze până la două săptămâni.

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 20:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 20:41 // Slider //  Ana Panaguța

Prețul petrolului a urcat din nou marți, 18 august, peste pragul de 90 de dolari pe baril, până la cel mai ridicat nivel de la sfârșitul lunii iulie, pe măsură ce scad speranțele că tensiunile dintre Statele Unite și Iran se vor calma rapid. În același timp, Donald Trump a transmis că nu există în prezent negocieri cu Teheranul, deși cu numai o zi înainte vorbea despre existența unui canal de comunicare cu Gardienii Revoluției, relatează antena3.ro.

Contractele futures pentru petrolul Brent, reperul internațional, au ajuns marți dimineață la aproximativ 91 de dolari pe baril, în creștere cu 0,1%. Petrolul american WTI a urcat cu 0,7%, până la 85 de dolari pe baril.

Creșterea vine după expirarea, luni, a armistițiului de 60 de zile convenit în iunie între Washington și Teheran.

Înțelegerea trebuia să ofere timp pentru negocieri privind un acord mai durabil și pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz, însă aceasta se deteriorase deja înainte să expire oficial, iar în ultimele zile tensiunile au crescut din nou.

Trump: „Nu au loc discuții cu Iranul”

Donald Trump a scris marți, pe Truth Social, că Statele Unite nu poartă negocieri cu Iranul și că nici nu sunt programate astfel de discuții.

„Nu au loc discuții sau conversații și nici nu sunt programate cu Republica Islamică Iran. Blocada navală rămâne pe deplin în vigoare. Strâmtoarea Ormuz este deschisă și funcțională. Toate minele navale au fost îndepărtate sau detonate”, a transmis președintele american.

Declarația vine însă la numai o zi după ce Trump afirmase că administrația sa a stabilit un canal de comunicare cu Gardienii Revoluției Iraniene, forța militară care răspunde direct liderului suprem al Iranului.

Gardienii Revoluției au negat că ar exista astfel de discuții indirecte cu Statele Unite.

Și Jared Kushner, emisar special al administrației, prezentase luni o imagine foarte diferită față de cea descrisă marți de Trump.

„Aș spune că discuțiile dintre guvernul SUA și diferite zone ale guvernului iranian, la toate nivelurile, sunt probabil mai intense decât au fost vreodată”, a declarat Kushner pentru Fox News, vorbind despre conversații „foarte pozitive și active”.

Strâmtoarea Ormuz rămâne în centrul tensiunilor

Trump susține că operațiunile americane pentru îndepărtarea minelor navale din Strâmtoarea Ormuz au fost finalizate și afirmă în continuare că ruta este deschisă.

Traficul naval nu a revenit însă la nivelurile obișnuite, iar Iranul contestă afirmația potrivit căreia strâmtoarea funcționează normal.

Îngrijorarea investitorilor a crescut și după ce Trump a amenințat luni că ar putea bombarda Omanul, aliat al Statelor Unite, dacă acesta ar interveni în operațiunile americane din strâmtoare. Declarația a alimentat temerile că un acord de pace între Washington și Teheran este încă departe.

Strâmtoarea Hormuz este una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol, iar orice risc de blocare sau limitare a traficului poate împinge rapid cotațiile în sus.

Tensiunile împing în sus și costurile de împrumut

Efectele conflictului se văd și pe piețele obligațiunilor. Randamentele titlurilor de stat au crescut marți, pe fondul temerilor că un conflict prelungit între SUA și Iran ar putea menține energia scumpă și ar alimenta din nou inflația.

Într-un asemenea scenariu, băncile centrale ar putea fi obligate să păstreze dobânzile ridicate sau chiar să le majoreze.

Randamentul obligațiunilor americane pe 30 de ani a urcat marți până la 5,33%, cel mai ridicat nivel din aproape două decenii, potrivit Reuters. În Germania, randamentul obligațiunilor de stat pe zece ani a ajuns la maximul ultimilor 15 ani.

Analiștii Deutsche Bank au arătat că randamentele obligațiunilor guvernamentale pe 30 de ani au atins maxime multianuale în mai multe țări, semn că presiunile asupra finanțelor publice rămân ridicate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!