Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

(DOC) Maia Sandu și-a prezentat raportul de 100 de zile de la învestire. Trei priorități, 44 de acțiuni îndeplinite

02 Apr. 2021, 15:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Apr. 2021, 15:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta țării, Maia Sandu, a făcut astăzi public Raportul de activitate pentru primele 100 de zile de când se află în funcție. În raport sunt indicate acțiunile pe care le-a realizat șefa statului în decurs de 3 luni de la preluarea mandatului de la oponentul ei, Igor Dodon.

„Republica Moldova are nevoie urgentă de ieșirea din criza sanitară și economică, de acțiuni reale împotriva hoților și curățarea instituțiilor de clanuri corupte și de crearea unor relații strânse cu partenerii internaționali, cu țările vecine, cooperare care să ne ajute să ne dezvoltăm și modernizăm. Am spus că voi munci pe aceste trei direcții în campania electorală și din prima zi de la intrarea în exercițiul funcției de Președinte am depus eforturi pentru a scoate țara noastră din criză, din izolare și din corupție”, începe Raportul președintei.

Maia Sandu precizează că, deși atribuțiile președintelui țării sunt limitate, în doar 3 luni a reușit să redeschidă și să intensifice cooperarea cu cei mai importanți parteneri internaționali și să obțină sprijin importan pentru Republica Moldova. De asemenea, Sandu spune că a adus ajutor financiar și umanitar semnificativ și a generat un proces de curățare a instituțiilor statului de corupție.

În raportul ei, șefa statului amintește de vizitele pe care le-a realizat în primele săptămâni peste hotarele țării pentru a restabili relațiile bilaterale, despre donațiile de echipament și vaccin obținute de la partenerii de dezvoltare pentru a combate pandemia de coronavirus, despre ajutoarele pentru agricultori și economia țării etc.

Raportul integral privind activitatea Maiei Sandu în primele 100 de zile poate fi vizualizat aici. 

Amintim că, Maia Sandu a fost învestită în funcție la 24 decembrie 2020.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!