Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

VIDEO Primarul Ion Ceban: Guvernul a furat din bugetul Primăriei Chișinău 98 de milioane de lei

18 Iun. 2025, 16:29
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
18 Iun. 2025, 16:29 // Politica //  Realitatea.md

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a lansat critici dure la adresa consilierilor PAS, acuzându-i că au contribuit la retragerea a 98 de milioane de lei din bugetul municipal destinat instituțiilor educaționale din capitală.

În cadrul unei ședințe tensionate a Consiliului Municipal Chișinău (CMC), edilul și-a exprimat indignarea față de o hotărâre recentă a Guvernului, prin care s-ar fi redirecționat fonduri ce urmau să ajungă la școlile din municipiu către Ministerul Educației și Cercetării.

„Astăzi, PAS, prin Hotărâre de Guvern, a scos din bugetul municipiului Chișinău 98 de milioane de lei, destinate școlilor pentru dotări și alte aspecte foarte importante. Au luat de la gura copiilor și au dus la Ministerul Educației, care nu poate construi nici măcar un veceu în țară”, a declarat revoltat Ion Ceban.

Primarul a calificat decizia drept „un abuz împotriva copiilor din Chișinău”, susținând că PAS ar compromite dreptul la educație al elevilor din capitală, doar pentru a gestiona politic fondurile respective.

Reacțiile consilierilor PAS nu au întârziat să apară. Zinaida Popa, reprezentantă a fracțiunii, a condamnat comportamentul primarului, numindu-l „grosolan, obraznic și lipsit de respect” și acuzându-l că a transformat ședința într-un „haos organizat”.

Conflictul survine pe fundalul neadoptării bugetului municipal, care a dus la imposibilitatea alocării directe a fondurilor către școlile din Chișinău. În consecință, Guvernul a redistribuit acești bani pentru un program național prin care fiecare elev din clasele I–IX va primi un ajutor de 1000 de lei la începutul anului școlar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Olesea Stamate acuză PAS de populism; Radu Marian răspunde: Avem grijă de oameni în fiecare an

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Aug. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Un adolescent de 14 ani a fost împușcat de poliție în Germania, după ce a fost văzut manipulând pe stradă un pistol de airsoft care semăna cu o armă reală, transmit știrileprotv.ro.

Când polițiștii i-au cerut să lase arma jos, băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, iar unul dintre ofițeri a tras. Adolescentul a fost rănit în partea superioară a corpului și se află în stare stabilă, relatează sueddeutsche.de.

Incidentul a avut loc marți seara. Un trecător a sunat la numărul de urgență și a anunțat că un bărbat, estimat la aproximativ 20 de ani – din spusele martorului, manevra o armă neagră în zona stației de metrou Hohenzollernplatz. Acesta urcase apoi într-un autobuz spre Kurfürstenplatz. Polițiștii au fost trimiși în zonă. Potrivit poliției, adolescentul, care potrivit martorilor părea considerabil mai în vârstă, manevrase în mod vizibil un pistol negru pe stradă.

Doi polițiști în civil l-au observat pe tânăr în timp ce mergea împreună cu o fată de aproximativ aceeași vârstă spre o stație de tramvai. Potrivit poliției, adolescentul a scos din pantaloni un obiect asemănător unei arme și a făcut mai multe manevre cu el. Polițiștii i-au cerut să lase arma jos. Când băiatul s-a întors spre ei cu pistolul în mână, unul dintre polițiști a tras, lovindu-l în partea superioară a corpului.

Polițiștii i-au acordat primul ajutor și au chemat ambulanța, iar adolescentul a fost transportat la spital. Starea lui este stabilă. Pentru că nu avea acte de identitate, stabilirea identității sale a durat ceva timp.