Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Un bărbat din Glodeni, condamnat la 7 ani de închisoare după ce a ucis cu cruzime un cal

23 Iun. 2025, 11:38
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
23 Iun. 2025, 11:38 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat din Glodeni a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip semiînchis, după ce a maltratat un cal legându-l de automobilul său și târându-l, fapt care a dus la moartea animalului. Instanța a decis, de asemenea, confiscarea vehiculului folosit în comiterea faptei, încasarea cheltuielilor judiciare și menținerea arestului preventiv până la rămânerea definitivă a sentinței.

„Pe 4 mai 2025, în toiul nopții, inculpatul în vârstă de 35 de ani, pentru a se răzbună pe același consătean la care a pătruns ilegal în curte, a comis un act de cruzime față de animalul aflat în proprietatea lui: mai exact, inculpatul a legat cu lanțul calul bărbatului de automobilul său și l-a târât prin localitate până la decesul animalului, abandonând cadavrul în fața casei de cultură din sat”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Generală (PG).

Inculpatul de 35 de ani a mai comis și alte infracțiuni precum: violare de domiciliu, furt, conducerea autovehicului în stare de ebrietate.

„Potrivit materialelor cauzei, în noaptea de 13 aprilie 2025, aflat în stare de ebrietate, inculpatul a pătruns cu automobilul personal în curtea gospodăriei unui consătean, a deteriorat porțile, a spart geamurile și ușa locuinței cu un topor și a distrus o cameră de supraveghere, după care a fugit de la fața locului.

A doua zi, în jurul orei 14:00, a revenit la aceeași adresă, a intrat din nou fără permisiune în curte, a deteriorat alte două camere de supraveghere și le-a sustras. În aceeași zi, a fost implicat într-un accident rutier minor, după ce a condus ilegal, fără permis valabil, un automobil, tamponând un alt vehicul parcat. A părăsit locul accidentului, fiind identificat de poliție câteva ore mai târziu. Testele de alcoolemie au indicat o concentrație de 2,61 g/l alcool în sânge”, transmite PG.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 15:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 15:32 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 4.000 de alegători au votat până la ora 15:00 în cele șase localități din Republica Moldova unde astăzi au loc alegeri locale noi. Prezența la urne constituie 24,71% din numărul total al alegătorilor înscriși pe listele electorale.

Potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în satul Delacău, raionul Anenii Noi, unde se desfășoară un referendum local, au votat 460 de persoane, ceea ce reprezintă o prezență de 26,68%.

Cea mai scăzută prezență la vot se înregistrează în satul Novosiolovca, raionul Taraclia, unde au votat 17,73% dintre alegători. Urmează localitatea Tomai din UTA Găgăuzia, cu o rată de participare de 20,44%.

Datele actualizate privind prezența la vot pot fi consultate pe pagina oficială a CEC, la rubricile dedicate alegerilor locale noi și referendumului local din 1 noiembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!