Străinii care locuiesc legal în Republica Moldova vor primi un nou tip de act de identitate, mai sigur și mai eficient, conform standardelor internaționale.
Una dintre cele mai importante modificări aduse noului document este excluderea informațiilor privind domiciliul sau reședința temporară din conținutul fizic al actului, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Această schimbare are ca scop reducerea costurilor suportate de cetățenii străini în cazul în care își schimbă domiciliul, dar și simplificarea procedurilor administrative.
Pentru angajatori, noul format înseamnă mai puțină birocrație și o procesare mai rapidă a documentelor. Autoritățile vor putea actualiza în timp real datele despre reședința străinilor direct în Registrul de stat al populației, fără a mai emite un nou act la fiecare modificare.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Un alt element de noutate este introducerea unui certificat calificat pentru semnătura electronică în cadrul noii cărți de rezidență. Acesta va permite cetățenilor străini să se identifice electronic și să acceseze servicii publice digitale, aliniind astfel procesul de documentare la standardele europene de digitalizare.
Moldova poate să modernizeze actele de identitate, să îmbunătățească securitatea datelor personale și digitalizarea serviciilor publice din Republica Moldova”, transmite MAI.

