Absolvenții programelor pedagogice pot participa la turul II al Concursului național de repartizare pe funcții didactice vacante în școli și grădinițe din întreaga țară. Ministerul Educației și Cercetării a lansat etapa a doua a concursului și a anunțat mai multe facilități pentru candidați. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 31 iulie.
„Tinerii pedagogi pot beneficia de o indemnizație unică de până la 200000 de lei, o reducere de 25% a normei didactice în primii cinci ani de activitate, precum și un suport anual de 4000 de lei pentru procurarea materialelor și echipamentelor didactice”, precizează Ministerul Educației într-un comunicat de presă.
Totodată, tinerii pedagogi beneficiază de sprijin financiar lunar și anual pentru acoperirea cheltuielilor de chirie și utilități în localitățile rurale sau centrele raionale. De asemenea, aceștia au dreptul la până la 62 de zile calendaristice de concediu anual și beneficiază, timp de cinci ani, de mentorat oferit de un cadru didactic cu experiență.
La concursul lansat de Ministerul Educației și Cercetării pot participa absolvenții colegiilor pedagogice cu diplomă în formarea educatorilor sau învățătorilor, cei care au finalizat programe de licență sau master în domeniul Științe ale Educației, precum și persoanele care au studii în domenii conexe disciplinelor școlare (precum fizică, limbi străine, istorie etc.), cu condiția să fi parcurs un modul psihopedagogic de minimum 60 de credite. Sunt eligibili, de asemenea, și absolvenții instituțiilor de învățământ din străinătate, ale căror diplome sunt recunoscute conform legislației naționale.
Înscrierea se face prin completarea unui formular online.
Funcțiile didactice vacante și numărul de posturi/norme didactice vacante în instituțiile publice de învățământ general, distribuit pe discipline de studiu și instituții de învățământ, pentru anul de studii 2025-2026 poate fi consultat pe pagina oficială a MEC.

