Autoritățile sovietice au provocat haos și violență socială în Basarabia prin deportări, folosindu-le ca mijloc de intimidare și control al populației. Scenele dramatice din timpul ridicărilor forțate au avut rolul de a inocula cetățenilor frică și supunere pentru a supraviețui. Declarațile au fost făcute de invitații emisiunii „Consens Național” de la Rlive TV.
Zinaida Bolea, doctoră habilitată în psihologie de la Universitatea de Stat din Moldova, consideră că deportările au fost o strategie prin care puterea sovietică a înlăturat elitele locale, făcând loc unor lideri loiali regimului, care să impună un nou discurs și o nouă ordine în comunități.
„Populația a fost manipulată în baza diferențelor socio-economice, iar sintagmele dușman al poporului, culac, chiabur au fost gândite și introduse ca să intensifice rivalitatea socială și economică. S-a mers pe ideea că sunt exploatatori, că i-au exploatat pe ceilalți, că nu se raportează cum se cuvine la noile valori socialiste și încurcă la construirea „societății ideale”. Toate acestea pentru a-i speria pe cei care nu erau inspirați de ideea înscrierii în colhoz”, a menționat Zinaida Bolea.
Istoricul Ion Varta a spus că ținta deportărilor din iulie 1949 au fost țăranii înstăriți care se opuneau colectivizării. După ce au fost deportate peste 35 de mii de persoane, rezistența a slăbit, iar impactul a fost vizibil, menționează istoricul.
„În primăvara anului 1949, circa un sfert din gospodării țărănești erau incluse în gospodării colective. Era foarte greu pentru un țăran să accepte ca toate bunurile agonisite în sudoarea frunții să fie date așa numitului colhoz. Era o rezistență foarte înverșunată. Dar deportarea a băgat frica în oase și, în debutul lunii noiembrie, peste 80 la sută din gospodăriile țărănești erau deja în colhoz. Oamenii au înțeles că dacă nu acceptă politicile sovietice și așa numita colectivizare îi așteaptă calea Siberiei”, a adăugat Ion Varta.
După anexarea Basarabiei, în iunie 1940, autoritățile sovietice au folosit deportările drept o unealtă de control și intimidare a populației băștinașe. Zeci de mii de oameni au fost deportați în Siberia și Kazahstan în trei valuri din anii 1941, 1949 și 1951. Printre „dușmanii poporului” ridicați peste noapte au fost preoți, funcționari, învățători, țărani înstăriți, intelectuali și alte elemente antisovietice.
