Un ucrainean în vârstă de 45 de ani a fost reținut pentru 72 de ore pentru că ar fi încercat să corupă un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”. Incidentul s-a produs la controlul de frontieră, pe direcția intrare în Republica Moldova, cursa „Istanbul – Chișinău”, precizează Poliția de Frontieră.
„La aterizarea aeronavei, șase cetățeni ai Republicii Turcia au solicitat intrarea în țară, însă, în urma verificărilor, le-a fost refuzată autorizarea intrării. Ulterior, un cetățean ucrainean, în vârstă de 45 de ani, s-a apropiat de polițistul de frontieră, solicitând ca, în virtutea funcției, să faciliteze intrarea în Republica Moldova a celor șase cetățeni turci, în schimbul unei sume de 100 dolari SUA per persoană.
Astfel, funcționarului i-au fost oferiți 300 dolari SUA, cu promisiunea că după autorizarea intrării va urma încă o tranșă de 300 dolari SUA”, spun reprezentanții instituției.
Actul de corupere a fost imediat denunțat, iar persoana a fost reținută în flagrant, în momentul transmiterii sumei, fiind documentată și reținută pentru 72 ore.
Cazul este investigat de către organele competente, iar autoritățile urmează să dispună măsurile legale.

