Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Consiliul raional Ștefan Vodă cere instituirea stării de urgență în agricultură. Reacția MAIA

18 Iul. 2025, 17:25
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
18 Iul. 2025, 17:25 // Actualitate //  Victoria Laur

Consiliul raional Ștefan Vodă cere Guvernului instituirea stării de urgență în agricultură. O hotărâre a fost aprobată de către administrația publică locală și urmează să fie transmisă cabinetului de miniștri.

Oficial locali afirmă că în urmare a secetei severe şi a lipsei sistemelor funcționale de irigare, fermierii au suferit pierderi economice semnificative în ultimii 10 ani. Așadar, Executivului i se mai cere și declararea raionului Ștefan Vodă drep zonă defavorizată din punct de vedere agloclimateric.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorităților li se mai solicită să instituie moratoriu pentru blocarea conturilor fermierilor datornici și să le acorde sprijin financiar, inclusiv cu suportul UE.

Drept reacție, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) a anunțat că autoritățile vor analiza cu atenție demersul Consiliul Raional Ștefan Vodă și vom lua deciziile corespunzătoare, „pentru a ajuta agricultorii care au necesități reale”.

„Guvernul continuă să ofere resursele necesare pentru ca agricultura să fie eficientă și să țină cont de schimbările climatice care se manifestă to mai accentuat. MAIA lucrează cu fermierii să facă tranziția la culturi și tehnologii care sunt adecvate solului și umidității din regiunile corespunzătoare. Reamintim și despre programul în creștere de subvenționare a sistemelor eficiente de irigare”, se arată în declarația instituției.

Precizăm că, urmare a înghețurilor din primăvară și a secetei, mai mulți fermieri au solicitat și anterior Executivului instituirea stării de urgență în domeniu. Autoritățile comunicau că identifică și întreprind măsuri pentru redresarea situației.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!