Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Vedeta de la Hollywood care s-a mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump: „Totul e mai bine aici”

21 Iul. 2025, 09:59
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2025, 09:59 // În Lume //  Realitatea.md

Vedeta americană de televiziune Ellen DeGeneres a apărut pentru prima dată în public de la mutarea sa în Marea Britanie, mărturisind că a decis să se stabilească în Anglia chiar în ziua de după realegerea lui Donald Trump ca președinte al SUA. Prezentă la un eveniment în Cheltenham, Gloucestershire, Ellen a spus că viața „este pur și simplu mai bună” în Regatul Unit, transmite BBC, potrivit antena3.ro.

Aceasta a dezvăluit că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în calcul să se recăsătorească în Anglia, în contextul în care în Statele Unite au apărut mișcări politice care încearcă să anuleze dreptul la căsătoria între persoane de același sex.

„America poate fi încă un loc în care e înfricoșător pentru oameni să fie ei înșiși”, a spus DeGeneres.

Ellen DeGeneres a fost una dintre cele mai cunoscute figuri din televiziunea americană în ultimele trei decenii, grație talk-show-ului ei de zi, sitcomului omonim din anii ’90, găzduirii premiilor Oscar, Grammy și Emmy, dar și rolului vocal din Finding Nemo.

După încheierea emisiunii sale în 2022, Ellen a susținut un turneu de adio în 2024 și a cumpărat o casă în regiunea Cotswolds, o zonă pitorească din sudul Angliei.

Duminică, în cadrul unui eveniment găzduit de teatrul Everyman din Cheltenham, jurnalistul Richard Bacon a întrebat-o dacă este adevărat că s-a mutat din cauza lui Donald Trump. „Da”, a răspuns Ellen.

„Este absolut superb. Nu suntem obișnuite cu genul acesta de frumusețe. Satele, orașele, arhitectura, tot ce vezi e fermecător și viața e mai simplă. E curat. Totul e mai bun, de la modul în care sunt tratate animalele până la cât de politicoși sunt oamenii. Iubesc locul ăsta”, a declarat DeGeneres.

Ea a explicat că inițial plănuiau să petreacă doar câteva luni pe an în Regatul Unit, dar contextul politic a schimbat planurile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!