Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Aprobat la Guvern! Se schimbă ziua când piloții și însoțitorii de bord moldoveni vor marca sărbătoarea profesională

30 Iul. 2025, 13:01
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
30 Iul. 2025, 13:01 // Actualitate //  Victoria Laur

Piloții, însoțitorii de bord și alți angajați din domeniul aviației civile își vor marca sărbătoarea profesională pe 24 iulie. Data a fost modificată de către membrii cabinetului de miniștri.

Până acum, evenimentul se desfășura pe 19 septembrie. Serviciul de presă al Guvernului notează că ziua de 24 iunie reprezintă momentul lansării aviației civile pe actualul teritoriu al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Informațiile invocate în proiectul aprobat sunt probate de surse istorice și de Agenția Națională a Arhivelor. Conform documentelor, pe 24 iunie 1926 a avut loc primul zbor comercial și poștal între București, Galați, Iași și Chișinău.

Data de 19 septembrie se referea la debutul aviației civile în perioada sovietică, notează responsabilii de la Executiv.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 17:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 17:27 // Slider //  Daniela Baranovschi

Primarul Capitalei, Ion Ceban, spune că Primăria Chișinău trebuie să clarifice mai întâi cine va beneficia de compensațiile acordate de Guvern, înainte de a decide cum va oferi ajutor financiar suplimentar pentru plata încălzirii. Edilul susține că municipalitatea trebuie să evite situațiile în care unii locuitori primesc sprijin atât din partea Guvernului, cât și din partea Primăriei, în timp ce alții nu beneficiază de niciun ajutor.

Declarațiile au fost făcute după ce socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău au cerut Primăriei să lanseze programul de ajutor pentru locuitorii care nu își pot achita facturile la încălzire. Pentru acest program ar fi fost prevăzute 80 de milioane de lei în bugetul municipal pentru 2026, însă regulamentul de acordare a sprijinului nu a fost încă aprobat.

„Noi, cu siguranță, le-am spus tuturor în Consiliul Municipal Chișinău și o să repet acest lucru joi, în ședința Consiliului: trebuie să vedem cu ce suport, cât de cât minim, vine statul în acest sens. Pentru că nici până în ziua de astăzi nu sunt clare aceste criterii, cine, cum”, a declarat Ion Ceban marți, 3 noiembrie.

 

Primarul a criticat modul în care sunt explicate regulile de acordare a compensațiilor și spune că oamenii nu știu dacă vor primi ajutor sau nu.

„În fiecare zi vedeți această bălbăială, că nu toți vor primi, că nu primul venit, că nu primul servit, banii nu ajung pentru toți”, a afirmat edilul.

Potrivit lui Ceban, municipalitatea trebuie să înțeleagă mai întâi cine este ajutat de Guvern și pentru cine ar fi nevoie de un sprijin suplimentar din bugetul local. El a atras atenția că ajutoarele nu trebuie să se suprapună, dar nici să lase fără sprijin persoane aflate în situații asemănătoare.

„Trebuie să înțelegem pe cine ajutăm. Trebuie să înțelegem că nu există cineva exclus din tot acest sistem. Să nu fie dublate acțiuni. Dacă să fie cumva compensate suplimentar, atunci pentru cine?”, a spus primarul.

Edilul a amintit și de situații din anii precedenți, când diferențe mici de venit au făcut ca unii oameni să primească sprijin, iar alții nu.

„Până la 2.900 de lei am acoperit factura 100% sau 120% împreună. Dar cineva care avea 3.100 n-a primit deloc suport. Asta tot nu este corect”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a vorbit și despre cozile formate de oameni pentru a se înregistra la compensațiile la energie, spunând că acestea arată cât de greu le este unor familii să facă față cheltuielilor.

„Vă dați seama cât de disperat este omul astăzi în Republica Moldova ca să facă aceste rânduri? Cât de la pământ este moralul lui, nu mai crede nici în ziua de mâine. Vrea să vadă, să treacă cumva. Nu se gândește la lucrurile care i-ar fi cumva necesare. El se gândește cum să achite aceste facturi”, a afirmat edilul.

Amintim că, socialiștii din CMC au cerut ca regulamentul privind ajutorul municipal să fie inclus pe ordinea de zi a ședinței din 5 noiembrie. Liderul fracțiunii PSRM, Alexandr Odințov, a declarat că majorarea tarifelor la energie pune o presiune tot mai mare asupra bugetelor familiilor. Potrivit lui, gazul costă 26 de lei pentru un metru cub, iar o eventuală majorare până la 30 de lei este discutată. În același timp, tariful la energia termică a crescut cu 62%.

Odințov a amintit că alocarea celor 80 de milioane de lei pentru sprijinirea locuitorilor în sezonul rece a fost una dintre condițiile în care socialiștii au susținut bugetul municipal pentru 2026. Consilierul municipal Vlad Melnic a adăugat că proiectul de regulament și documentele necesare au fost transmise Primăriei în urmă cu aproximativ două luni.

Pe lângă ajutorul financiar, PSRM a propus ca locuitorii cu dificultăți financiare să poată achita în rate facturile pentru sezonul de încălzire 2026–2027, inclusiv pe parcursul verii, până în toamna anului viitor. Socialiștii mai cer să nu fie inițiate procese în instanță pentru recuperarea datoriilor la încălzire și solicită Guvernului și conducerii „Termoelectrica” să permită achitarea treptată a restanțelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!