Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

TRM acuză echipa „Cu Sens” de acces neautorizat; jurnaliștii resping acuzațiile și promit o investigație

06 Aug. 2025, 19:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
06 Aug. 2025, 19:34 // Societate //  Realitatea.md

Reprezentanții companiei publice „Teleradio-Moldova” (TRM) acuză echipa „Cu Sens” de „acces neautorizat” în spații „cu acces restricționat” ale televiziunii Moldova 1. „Au pătruns, invocând o inexistentă permisiune din partea directorului general al instituției”, au comunicat reprezentanții companiei. Jurnaliștii neagă acuzațiile și susțin că versiunea TRM este falsă, promițând detalii într-o investigație viitoare, scrie Newsmaker.md.

Cazul a avut loc pe 6 august. Potrivit reprezentanților TRM, „o echipă a redacției „Cu Sens” a pătruns fără permisiune în spații cu acces restricționat ale postului public de televiziune Moldova 1”.

„Incidentul a avut loc după un interviu cu directorul general al instituției, Vlad Țurcanu, realizat în Casa Radio, situată pe strada Miorița 1, cu acordul părților. Ulterior, cei doi reprezentanți ai grupului „Cu Sens” au pătruns, invocând o inexistentă permisiune din partea directorului general al instituției, și pe teritoriul televiziunii publice. O astfel de permisiune nu a fost nici solicitată, nici acordată”, au comunicat reprezentanții companiei publice.

În continuare, reprezentanții companiei au făcut referire la „regulamente interne și norme de securitate în vigoare”, menționând că „orice filmare în afara spațiilor prestabilite trebuie coordonată în prealabil cu administrația TRM, iar accesul în zonele cu regim special este strict interzis fără aprobare oficială”. De asemenea, reprezentanții companiei au adăugat că accesul persoanelor terțe se permite pe baza actului de identitate și a permiselor de acces, valabile pentru o singură intrare/ieșire.

„În cazul relatat, aceasta prevedere nu a fost respectată. Având în vedere faptul că echipa „Cu Sens” a făcut filmări în mod neautorizat, serviciul de pază al TRM, asigurat de o unitate specializată a Ministerului Afacerilor Interne, a fost nevoit să intervină pentru a le cere să părăsească teritoriul instituției”, au comunicat reprezentanții companiei publice.

Solicitați de sursa citată pentru o reacție, jurnaliștii de investigație de la Cu Sens au menționat că „informația precum că „cei doi reprezentanți ai grupului “Cu Sens” au pătruns, invocând o inexistentă permisiune din partea directorului general al instituției, și pe teritoriul televiziunii publice” este un fals”.

„Cum au stat lucrurile, de fapt, vedeți în curând, într-o investigație Cu Sens”, au adăugat reprezentanții publicației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 12:27 // Slider //  Victoria Laur

Marco Rubio ia în considerare demisia, după înfrângerea republicanilor la alegeri. Conform Bloomberg, cu referire la surse, discuții de acest gen au avut avut loc cu oficiali de la Casa Albă.

Rubio ar fi anunțat despre decizia sa, dar i s-ar fi cerut să rămână. Decizia finală nu a fost luată încă, potrivit unor interlocutori familiarizați cu situația..

Pe de altă parte, Rubio a spus într-un interviu acordat The New York Times că a planificat întotdeauna să servească administrația Trump până la sfârșitul mandatului și nu înțelege de unde ar proveni zvonurile. Casa Albă, la fel, a infirmat aceste informații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În ultimul deceniu, Rubio a evoluat de la rivalul lui Trump la unul dintre cei mai de încredere susținători ai săi. Demisia anticipată l-ar putea ajuta să se distanțeze de războiul din Iran și să se pregătească de eventuala participare la alegerile prezidențiale, scrie Meduza. Oficialul ar putea prefera să nu concureze cu Vance pentru nominalizarea din 2028, ci să se concentreze pe scrutinul din 2032.

Dacă Rubio demisionează înainte de ianuarie, Trump va putea nominaliza un înlocuitor înainte ca democrații să preia controlul asupra Congresului. Potrivit The Washington Sun, succesorul lui Rubio ca secretar de stat ar putea fi Sergio Gore, un ambasador american în India, născut în Uniunea Sovietică, care a vizitat Rusia înainte de a se alătura administrației Trump.