Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Lovitură pentru Putin. UE va aplica din 3 septembrie un plafon dinamic pentru prețurile petrolului rusesc

07 Aug. 2025, 07:22
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
07 Aug. 2025, 07:22 // Actualitate //  Realitatea.md

Uniunea Europeană va implementa un nou plafon dinamic pentru prețurile petrolului rusesc începând cu 3 septembrie, ca parte a celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, a declarat Arianna Podesta, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, pe 6 august, potrivit European Pravda.

Plafonul revizuit, potrivit disinfo.md, înlocuiește limita statică de 60 de dolari pe baril introdusă de G7 în decembrie 2022. Conform noii formule, UE va recalcula prețul maxim admisibil pentru exporturile de petrol rusesc pe mare ca fiind cu 15% mai mic decât prețul mediu al pieței mondiale din ultimele trei luni.

În prezent, această cifră este de 47,60 dolari pe baril. Un calcul simplu ne arată în acest caz o scădere cu aproape 25% a prețului petrolului față de prețul static. Plafonul de preț este menit să reducă veniturile din energie ale Rusiei fără a declanșa un șoc al aprovizionării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Plafonul se aplică companiilor din UE și din G7 care furnizează servicii precum asigurări și transport maritim pentru transporturile de petrol rusesc, care sunt permise numai dacă țițeiul este vândut la un preț egal sau inferior plafonului.

Citește mai mult AICI.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 11:21
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
24 Aug. 2026, 11:21 // Slider //  Realitatea.md

Vladimir Zelenski a publicat o adresare de peste 20 de minute, cu ocazia Zilei Independenței Ucrainei. Liderul de la Kiev a vorbit despre război, eroismul soldaților și despre planurile de apărare a țării sale.

Oficialul a menționat că Ucraina se află deja de peste 1600 de zile în război. Conform lui, atunci când au declanșat agresiunea, rușii au ținut cont de informațiile pe care le dețineau despre armament, dar nu au luat în considerare unitatea oamenilor.

„O sărbătoare de stat, care a fost schimbată considerabil de război. (…) Este într-adevăr foarte, foarte greu pentru noi toți, dar o forță, de fapt, ne ține strâns de mână. (…)  În toate planurile sale pentru Ucraina, Putin a făcut o greșeală majoră. Inamicul a luat în considerare resursele, depozitele și echipamentele noastre, dar nu a ținut cont de lucrul esențial: oamenii – principala realizare a independenței Ucrainei. (…) Rușii ne considerau frații lor mai mici, dar viața a dovedit că suntem străini pentru ei. Toate trăsăturile de caracter ale noastre, tot ceea ce îi face pe ucraineni ucraineni, le este străin. (…) Le mulțumesc tuturor soldaților noștri care au luptat în toți acești ani, în toate aceste zile și chiar acum, în acest moment, pentru ca Ucraina să poată trăi”, a transmis președintele ucrainean.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ucraina marchează 35 de ani de independență pe 24 august 2026. Cu această ocazie, președinta Moldovei, Maia Sandu, efectuează o vizită la Kiev.

Din februarie 2022, Ucraina se află în război cu Rusia, care i-a invadat teritoriul, a anexat mai multe regiuni și lansează constant atacuri cu drone și rachete.

Igor Grosu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: „Vom continua să sprijinim Ucraina”