Încă din timpuri străvechi, poporul găgăuz sărbătorește „Kasım” (Kasîm) – care marchează sfârșitul sezonului agricol dar și începutul iernii.
Sărbătoarea Kasîm printre găgăuzi este asociată cu ideea unei împărțiri ciclice a anului în două părți: de la Kasîm la Hederlez vorbim despre iarnă, iar de la Hederlez până la Kasîm este perioada verii. Astăzi, Kasîm se sărbătorește pe 8 noiembrie și coincide cu Ziua Sfântului Dumitru. Cercetătoarea din cadrul Academiei de Științe a Moldovei, Eudochia Soroceanu, precizează că însăși termenul Kasîm din limba turcică înseamnă „trecere”.
Potrivit tradițiilor, în această zi gospodarii își aduceau bovinele acasă. Proprietarii care aveau un număr semnificativ de oi, sacrificau o parte din animale. Totodată, de Kasîm se făceau totalurile anului agricol și se dădea leafa zilierilor și ciobanilor. Această zi poate fi numită Ziua recoltei.
Astăzi, cu ocazia sărbătorii Kasîm în autonomia găgăuză este marcată Ziua Vinului – „Gagauz șarap yortusu”. Agricultorii din regiune se adună la Comrat, unde prezintă nu doar măiestria în vinificație, dar și în prepararea bucatelor tradiționale.
De asemenea, în unele localități sunt organizate expoziții de animale domestice, iar gospodarii se laudă cu rezultatele muncii.
De Ziua vinului, în Găgăuzia, sunt organizate excursii la mai multe localuri cu bucate tradiționale din autonomia găgăuză, iar turiștii au posibilitatea nu doar să guste, ci și să participe la producerea vinului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Acest material a fost elaborat în cadrul proiectului „Gagauzia Dialogue”, implementat de CMI – Fundația pentru pace Martti Ahtisaari și finanțat de Suedia. Opiniile exprimate în materiale aparțin autorilor și nu reprezintă pozițiile CMI sau ale Suediei.





