Obligația stabilită la summitul NATO de la Haga din 2025 ca statele membre să aloce 5% din PIB pentru apărare ar face ca aproape toate țările europene membre NATO, cu excepția Suediei, să cheltuiască mai mult pentru apărare decât pentru educație, potrivit Infografic Monitorul Social.

„Pentru România, unde veniturile bugetare reprezintă doar 34% din PIB, acest angajament ar însemna că aproape 15% din veniturile bugetare ale statului să fie direcţionate către apărare, cel mai ridicat procent dintre statele europene membre NATO”, se arată într-un comunicat Infografic Monitorul Social, proiect al Friedrich Ebert Stiftung România, care a analizat statisticile oficiale ale Eurostat.

Conform summitului NATO de la Haga din 2025, toate statele membre NATO s-au angajat să aloce pentru apărare 5% din PIB, cu excepţia Spaniei.

„Deşi acest procent pare egal pentru toate statele, statele membre NATO nu fac cheltuieli din PIB-ul naţional, ci din încasările pe care le colectează din diverse surse (taxe, impozite, accize, redevenţe, venituri din capital etc.). Pentru că România colectează doar 34% din PIB, conform datelor din 2023, alocarea de 5% din PIB pentru apărare ar însemna că România îşi asumă să cheltuiască pentru apărare aproape 15% din încasările sale bugetare, ceea ce ar plasa ţara noastră pe primul loc între ţările membre NATO din Europa” mai arată comunicatul.

Prin comparaţie, Franţa are venituri bugetare de 51,5% din PIB, astfel că o alocare pentru apărare de 5% din PIB ar reprezenta mai puţin de 10% din încasările sale totale.

„O situaţie mai apropiată de cea a României o regăsim în alte state din estul Europei, cu bugete naţionale mici ca procent din PIB: Bulgaria şi Lituania vor trebui să aloce apărării 13,6% din totalul veniturilor bugetare, iar Cehia 12,4%”, arată Infografic Monitorul Social

România a cheltuit pentru apărare, în 2023, aproximativ 1,7% din PIB, ceea ce reprezenta aproximativ 5% din încasările bugetare de 34% din PIB ale statului în acel an.

„Această proporţie era în rând cu alte state din Europa de Est, precum Polonia sau Bulgăria, care au cheltuit 2,1% din PIB, la încasări de 41,6% din PIB, respectiv 1,5% din PIB, la încasări de 36% din PIB, uşor sub limita de 5% din încasările bugetare totale. În contrast, statele vest europene cheltuiau pentru bugetul de apărare sub 3% din încasările lor, media UE27 a cheltuielilor pentru apărare fiind de 1,3% din PIB, iar veniturile bugetare reprezentând 45% din PIB. După aceste cifre, saltul către un prag de 5% din PIB pentru cheltuielile de apărare în rândul statelor vest europene ar pune mult mai puţină presiune pe bugetele lor naţionale decât în state precum România, care încasează foarte puţin ca procent din PIB”, arată același comunicat.

Situaţia devine şi mai dramatică atunci când oferim şi comparaţia cheltuielilor naţionale pentru educaţie, arată Monitorul Social:

„În anul 2023, toate statele europene cheltuiau mai mult pentru educaţie decât pentru apărare, cu media UE27 de cheltuieli pentru educaţie de 3,5 ori mai mare decât cheltuielile pentru apărare. Dacă toate statele europene membre NATO ar urma înţelegerea de la summitul NATO de la Haga, Suedia ar rămâne singurul stat european cu o alocare bugetară mai mare pentru educaţie decât pentru apărare, în condiţiile în care nu calculăm posibilele reduceri de alocare pentru a crea spaţiul fiscal necesar”.

Noua preocupare pentru consolidarea cheltuielilor de apărare în Uniunea Europeană „va pune presiune în mod disproporţionat pe statele membre, iar România pare a fi statul de departe cel mai afectat de acest acord, ca urmare a încasărilor sale bugetare extrem de mici faţă de media UE27”, arată Monitorul Social.

De la o alocare actuală pentru apărare de 5% din încasările naţionale, acordul de la Haga ar creşte alocarea la aproape 15% din încasările naţionale, mai arată sursa citată:

„Mai mult, inclusiv posibilitatea de a acoperi aceste cheltuieli prin împrumuturi este imposibilă, având în vedere că România înregistrează deja cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană, la aproape 9% în 2024. Pe lângă dificultatea de a realiza alocările bugetare dorite pentru armată, statele europene membre NATO se confruntă şi cu probabilitatea de a ajunge să cheltuiască mai mult pentru apărare decât pentru educaţie”.

Monitorul Social a formulat și o concluzie.

„Dacă ţinem cont de contextul actual de securitate şi de angajamentele luate, România nu îşi poate permite să rămână la un nivel scăzut al veniturilor bugetare, comparativ cu media statelor UE. Combaterea evaziunii fiscale şi alinierea sistemului fiscal la modelul european va putea ridica nivelul veniturilor bugetare pentru a ne apropia de media europeană (~˜˜~45% din PIB), în aşa fel încât ţara noastră să poate face faţă angajamentelor internaţionale şi, totodată, să aibă resursele necesare pentru a finanţa educaţia şi dezvoltarea pe termen lung”.

Cât reprezintă veniturile bugetare din PIB / cât reprezintă 5% din PIB ca procent din veniturile bugetare

România 34,0% / 14,7%

Lituania 36,7% / 13,6%

Bulgăria 36,8% / 13,6%

Cehia 40,2% / 12,4%

Estonia 40,5% / 12,3%

Letonia 41,3% / 12,1%

Polonia 41,6% / 12,0%

Spania 41,9% / 11,9%

Ungaria 42,4% / 11,8%

Slovacia 42,8% / 11,7%

Islanda 42,9% / 11,7%

Portugalia 43,5% / 11,5%

Ţările de Jos 43,6% / 11,5%

Slovenia 43,9% /11,4%

Uniunea Europeană – 27 de ţări 45,6% /11,0%

Germania 45,9% /10,9%

Croaţia 46,0% /10,9%

Luxemburg 46,2% / 10,8%

Italia 46,7% / 10,7%

Grecia 48,2% / 10,4%

Suedia 49,1% /10,2%

Belgia 49,2% /10,2%

Danemarca 50,8% / 9,8%

Franţa 51,5% /9,7%

Finlanda 53,0% / 9,4%

Norvegia 63,2% /7,9%

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#aparare #NATO #Romania

Unirea cu România ar putea deveni „Planul B” al Republicii Moldova în cazul în care aderarea la Uniunea Europeană este blocată, analizează publicația britanică The Economist, într-un articol dedicat perspectivelor europene ale Republicii Moldova și relației cu România.

Potrivit The Economist, liderii de la Chișinău au început să vorbească tot mai des despre această posibilitate, în condițiile în care Republica Moldova își propune să adere la UE până în 2030. Publicația amintește că președinta Maia Sandu a declarat că ar vota „da” la un referendum privind unirea cu România, în timp ce vicepremierul Eugen Osmochescu a descris această variantă drept „Planul B”.

The Economist îl menționează și pe președintele României, Nicușor Dan, pe care îl descrie drept unionist, alături de mai mulți politicieni români. Publicația subliniază totodată apropierea lingvistică și istorică dintre cele două state, arătând că majoritatea moldovenilor vorbesc română, iar cea mai mare parte a teritoriului actual al Republicii Moldova a făcut parte din România între 1918 și 1940, transmite Calea Europeană.

Aderarea la UE, posibilă până în 2029, dar vulnerabilă politic

În analiza sa, The Economist apreciază că există o posibilitate realistă ca Republica Moldova să îndeplinească până în 2029 condițiile necesare aderării la Uniunea Europeană. În același timp, publicația atrage atenția că procesul ar putea fi blocat din motive politice în state membre precum Franța.

Publicația britanică amintește că legislația constituțională franceză prevede un referendum sau aprobarea cu o majoritate de trei cincimi în ambele camere ale Parlamentului înainte ca Franța să accepte aderarea unor noi state la UE.

În acest context, The Economist evocă inclusiv scenariul în care Marine Le Pen, descrisă drept o politiciană naționalistă de dreapta care se opune extinderii UE, ar putea deveni președinta Franței până în 2029. O eventuală blocare a aderării ar putea crește atractivitatea unei variante pe care publicația o compară cu reunificarea Germaniei: intrarea în UE prin unirea cu un stat vecin care este deja membru.

Sprijinul pentru unire a crescut în Republica Moldova

Potrivit datelor citate de The Economist, aproximativ 70% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova, în timp ce în Republica Moldova sprijinul este de aproximativ 40%.

Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, spune pentru publicația britanică faptul că sprijinul pentru unire în Republica Moldova s-a dublat în ultimul deceniu.

The Economist notează că Republica Moldova are aproximativ 2,9 milioane de locuitori, dintre care circa 850.000, inclusiv persoane aflate în străinătate, dețin cetățenia română. Potrivit analizei, obținerea cetățeniei române este în multe cazuri motivată mai degrabă pragmatic decât ideologic, deoarece le permite cetățenilor moldoveni să muncească în UE.

Aceeași perspectivă pragmatică ar putea determina însă o parte dintre moldoveni să considere că renunțarea la independență în favoarea integrării în România le-ar oferi simultan acces la UE și NATO, mai arată The Economist. Publicația amintește că numeroși cetățeni moldoveni cu cetățenie română votează deja la alegerile din România și au contribuit la alegerea lui Nicușor Dan.

Declarațiile de la Chișinău, mesaj pentru Bruxelles

Unirea nu se află în prezent pe agenda imediată, susține Rufin Zamfir, expert român în comunicare, citat de The Economist.

Potrivit acestuia, declarațiile liderilor moldoveni privind unirea trebuie interpretate drept „un mesaj indirect adresat partenerilor europeni”. Dacă perspectiva aderării la UE va fi amânată sau diluată, spune Zamfir, „credibilitatea Planului B crește… [și] devine o variabilă politică pe care Bruxelles-ul nu o poate ignora”.

Transnistria și Găgăuzia, obstacole pentru o eventuală unire

The Economist subliniază că unirea cu România nu ar fi însă un proces simplu. România nu dispune de resursele economice necesare pentru a finanța o reunificare de amploarea celei dintre Germania de Vest și Germania de Est, în timp ce Republica Moldova este o țară săracă și nu controlează Transnistria, regiune separatistă susținută de Rusia.

Un alt obstacol îl reprezintă Găgăuzia. Publicația amintește că un acord din 1994 oferă regiunii autonome, unde populația este în mare parte prorusă, posibilitatea de a-și declara independența în cazul unei uniri a Republicii Moldova cu România.

Totuși, The Economist consideră că aceste probleme nu sunt neapărat imposibil de rezolvat. În contextul actual, Rusia dispune de capacități limitate pentru a sprijini Transnistria sau Găgăuzia, iar aproximativ 70% dintre exporturile Transnistriei sunt deja destinate Europei, în contextul relațiilor comerciale ale Republicii Moldova cu UE.

În cazul Găgăuziei, publicația britanică amintește că cei aproximativ 100.000 de locuitori sunt răspândiți în patru enclave, iar perspectiva unei independențe înconjurate de frontiere ale UE nu ar fi neapărat atractivă.

„O Românie Mare” pentru aderarea la UE

The Economist amintește că Republica Moldova nu este singurul stat din regiune în care există ideea unei unificări. În Albania și Kosovo există, de asemenea, un sprijin majoritar pentru unirea celor două țări.

În timp ce Albin Kurti, premierul interimar al Kosovo, susține fuziunea, premierul Albaniei, Edi Rama, consideră că problema se va rezolva odată cu aderarea ambelor state la UE.

În cazul Republicii Moldova, concluzia analizei The Economist este că unirea cu România rămâne puțin probabilă pe termen scurt, dar nu poate fi exclusă în următorul deceniu dacă perspectiva aderării la UE este blocată sau amânată.

„Este puțin probabil, dar nu de neconceput”, scrie The Economist, evocând scenariul în care, pentru a obține accesul la Uniunea Europeană, Republica Moldova ar putea face loc unei „Românii Mari”.