Un zbor operat de Delta Airlines, care trebuia să dureze aproximativ 16 ore, s-a transformat într-un coșmar pentru pasagerii aflați la bord, după ce avionul a fost nevoit să facă un ocol considerabil, a anunțat compania aeriană într-un comunicat oficial.
Aeronava, un Airbus A350-900, decolase din Detroit cu destinația Shanghai, dar după cinci ore de zbor, în timp ce survola Alaska, a fost redirecționată către Los Angeles, California. Motivul: pilotul s-a îmbolnăvit și nu a mai putut continua zborul în condiții de siguranță, potrivit publicației Le Figaro.
„Ne cerem scuze clienților noștri pentru întârzierea călătoriei”, a transmis Delta Airlines în urma incidentului.
După aterizarea pe aeroportul internațional din Los Angeles, pasagerii au fost nevoiți să aștepte timp de trei ore până la sosirea unui pilot înlocuitor, care a permis reluarea zborului spre China.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!




