Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Cel mai dur eșec pentru naționala Moldovei: 1-11 cu Norvegia

10 Sept. 2025, 08:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
10 Sept. 2025, 08:35 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Cea mai drastică înfrângere din istoria echipei naționale a Republicii Moldova a avut loc în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, când selecționata a fost învinsă cu scorul de 1-11 de Norvegia, la Oslo.

Partida a început dezastruos pentru moldoveni, cu un gol încasat în minutul 6. Martin Ødegaard a pasat în careu către Erling Haaland, care a deviat mingea spre Felix Myhre, aflat în fața porții, acesta deschizând scorul. În continuare, Antonio Nusa a pătruns pe partea stângă și i-a pasat lui Ødegaard în careu, însă căpitanul Norvegiei a șutat peste transversală. Nusa a fost aproape de gol și el, trimițând un șut din afara careului, care a trecut puțin pe lângă bară, informează ziua.md.

În minutul 11, fundașul Artur Crăciun a comis o gafă mare – a încercat să dea o pasă, dar a nimerit în piciorul lui Felix Myhre, iar de la acesta balonul a ajuns la Erling Haaland, care a înscris pentru 2-0. La mijlocul reprizei, Odegaard a șutat periculos, iar portarul Cristian Avram a respins în corner. Apoi Alexander Sorloth a profitat de o centrare în careu și a lovit mingea cu capul, dar peste poartă. Ocaziile au continuat la poarta noastră, iar Cristian Avram a intervenit eroic la șutul lui Haaland.

În minutul 36, norvegienii au fugit pe contraatac, orchestrat de același Odegaard. Starul lui Arsenal Londra i-a pasat lui Haaland în careu și atacantul legitimat la Manchester City a făcut 3-0. În minutul 43, Haaland și-a completat hat-trick-ul. El a primit o pasă excepțională de la mare distanță de la Odegaard, l-a driblat pe Avram și a trimis balonul în poartă. Gazdele nu s-au mulțumit cu asta și chiar înaintea pauzei au mai marcat o dată. Sorloth a primit balonul pe banda dreaptă, l-a trimis în careu, unde Odegaard, profitând și de o deviere, a înscris pentru 5-0.

În repriza a doua, în minutul 52, la un nou atac în viteză al echipei-gazdă, Nusa i-a pasat în stânga lui Moller Wolfe, acesta a aruncat mingea elegant spre Haaland, care a marcat cu capul. Starul lui Manchester City a continuat show-ul cu o lovitură în bara transversală, în minutul 62. La faza imediat următoare, Odegaard a alergat cu mingea spre careul echipei noastre și a șutat periculos, iar balonul a trecut pe lângă bară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În minutul 68, naționala Republicii Moldova a încasat un gol bizar. Șutul lui Odegaard a fost deviat de 2 fotbaliști moldoveni, balonul a ajuns la Thelo Aasgaard, care a înscris pentru 7-0. Apărut pe teren pe parcursul reprizei secunde, Oscar Bobb a avut și el o ocazie – a șutat din interiorul careului, însă portarul Cristian Avram a intervenit salvator.

În minutul 74, Republica Moldova a marcat. De fapt, a fost un autogol. Leo Ostigard, sub presiunea lui Ion Nicolaescu, a încercat să îi trimită balonul portarului, dar a exagerat și l-a trimis în plasă. După doar 3 minute, gazdele au marcat iarăși. A fost încă o minge aruncată spre Erling Haaland, care a șutat cu capul, Avram a respins, iar Thelo Aasgaard a înscris pentru 8-1.

Aproape imediat, norvegienii au obținut un penalty, după ce Vadim Rață l-a faultat în careu pe Bobb. Același Aasgaard a transformat lovitura de la punctul cu var. În minutul 3, Erling Haaland a marcat al 5-lea său gol în acest meci. După un corner, el a primit o pasă în careu și a șutat imparabil. Ultimul gol pe stadionul Ullevaal a fost înscris de Thelo Aasgaard, fiind al 4-lea gol al fotbalistului legitimat la Glasgow Rangers.

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!