În perioada 8–14 septembrie, echipele de ambulanță au intervenit la 81 de accidente rutiere, în urma cărora 101 persoane au avut de suferit. După acordarea asistenței medicale prespitalicești, 80 de pacienți, inclusiv 15 copii, au fost transportați la spital pentru tratament specializat. În total, în această perioadă, Serviciul de Urgență a recepționat 14.608 solicitări.
Tot atunci, au fost înregistrate 71 de apeluri pentru urgențe provocate de agenți fizici, chimici și de mediu: 45 de cazuri de mușcături de animale sau înțepături de insecte și 24 de arsuri. De asemenea, s-au raportat 44 de urgențe toxice, dintre care 21 cauzate de medicamente, 11 de intoxicații cu alcool, 4 cu droguri și un caz cu monoxid de carbon.

