Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Irina Vlah interzisă în Lituania pentru o perioadă de cinci ani

16 Sept. 2025, 12:27
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
16 Sept. 2025, 12:27 // Politica //  Realitatea.md

Autoritățile de la Vilnius au interzis accesul Irinei Vlah pe teritoriul Lituaniei pentru o perioadă de cinci ani. Decizia a fost justificată prin legăturile președintei Partidului „Inima Moldovei” cu Federația Rusă, transmite IPN.

Potrivit autorităților lituaniene, Irina Vlah efectuează vizite frecvente în Rusia, unde se întâlnește cu oficiali ruși și coordonează acțiuni prin care Moscova încearcă să influențeze afacerile interne și procesele democratice din Moldova, inclusiv alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Nu este prima dată când fosta bașcană a Găgăuziei este vizată de sancțiuni internaționale. Pe 28 august 2025, Guvernul Canadei a impus măsuri restrictive împotriva sa. De asemenea, Consiliul interinstituțional de supraveghere al Republicii Moldova a instituit sancțiuni, iar Serviciul Fiscal de Stat i-a blocat fondurile și activele.

Irina Vlah nu a comentat deocamdată public decizia autorităților lituaniene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!