Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Discursul lui Benjamin Netanyahu la ONU ar urma să fie transmis în Gaza prin difuzoare plasate de armată în apropiere

26 Sept. 2025, 15:47
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Sept. 2025, 15:47 // Actualitate //  Realitatea.md

Discursul premierului israelian Benjamin Netanyahu de la Adunarea Generală a ONU de la New York, prevăzut pentru vineri, urmează să fie difuzat şi în Fâşia Gaza, a relatat cotidianul israelian Haaretz. Publicaţia, care citează surse militare, menţionează că sunt în desfăşurare pregătiri pentru a transmite în enclava palestiniană discursul lui Netanyahu printr-un sistem de difuzoare montate pe camioane aflate în apropierea frontierei cu Fâşia Gaza.

Portalul de ştiri ynet a relatat că biroul premierului israelian a dat dispoziţii armatei să plaseze difuzoarele în apropierea comunităţilor palestiniene. Informaţia nu a fost confirmată deocamdată de armata israeliană.

Conflictul actual din Fâşia Gaza a fost declanşat de atacul de o violenţă fără precedent comis de comandouri ale mişcărilor teroriste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic în sudul Israelului pe 7 octombrie 2023. Atacul s-a soldat cu moartea a 1.219 de persoane, în majoritate civili. Alte 251 de persoane au fost luate ostatice şi duse în enclava palestiniană. Dintre acestea, 49 încă se află în Fâşia Gaza, dar armata israeliană deţine informaţii că doar 22 dintre ele mai sunt în viaţă.

Armata israeliană a ripostat la atacul din 7 octombrie 2023 cu o ofensivă terestră şi aeriană dură asupra poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza, operaţiune în timpul căreia, până joi la prânz, au murit 65.502 de persoane şi alte 167.376 au fost rănite, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 07:22
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 07:22 // Societate //  Valentina Buza

Pedagogii debutanți din instituțiile de învățământ din Chișinău s-au reunit joi, 5 noiembrie, în cadrul celei de-a VII-a ediții a Forumului cadrelor didactice debutante, cu genericul „Pedagogia inspiră”. Evenimentul, organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, le-a oferit tinerilor profesori ocazia să împărtășească experiențe, să discute despre provocările începutului de carieră și să găsească soluții pentru o mai bună integrare în sistemul educațional, transmite IPN.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, le-a mulțumit tinerilor pentru că au ales să îmbrățișeze profesia de pedagog, în pofida provocărilor existente. Oficialul a recunoscut că există probleme care depășesc posibilitățile autorităților municipale, inclusiv cele ce țin de salarizare, însă i-a îndemnat să nu renunțe la vocația de pedagog.

Viceprimarul capitalei, Victor Pruteanu, a subliniat că învățământul reprezintă un pilon al societății, iar alegerea profesiei de profesor presupune curaj, în condițiile în care cadrele didactice nu sunt remunerate pe măsura muncii depuse. El a menționat că administrația municipală a pus constant accent pe dezvoltarea domeniului educațional, dar mai sunt multe lucruri care încă urmează să fie realizate.

Prezentă la eveniment, deputata Angela Cutasevici a menționat că forumul a devenit o tradiție care oferă posibilitatea împărtășirii experienței, promovării bunelor practici și cunoașterii tinerilor pedagogi. Ea a amintit că a pășit în profesia didactică acum 35 de ani și a subliniat importanța fiecărei etape în devenirea profesională.

„35 de ani – mult, puțin? Dar să știți că fiecare an, fiecare treaptă în devenirea profesională sunt acele trăiri care ne definesc ca oameni”, a menționat deputata.

Forumul cadrelor didactice debutante a ajuns la cea de-a VII-a ediție și este organizat de Primăria municipiului Chișinău, Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Centrul Sindical Ramural Teritorial Chișinău din Domeniul Educației și Științei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!