Liderii Finlandei și Norvegiei au reluat contactele directe cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta perspectivele încheierii războiului din Ucraina. În paralel, președintele ucrainean Volodimir Zelenski discută cu partea europeană despre aceste contacte, a anunțat consilierul său pentru comunicare, Dmitri Litvin, transmite Unian.
Întrebat dacă Zelenski a discutat cu Uniunea Europeană despre convorbirile liderilor europeni cu Putin, Litvin a răspuns: „Chiar acum discută”.
Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, au inițiat apelul telefonic cu liderul de la Kremlin. În pregătirea discuției, cei doi s-au consultat cu Ucraina, pentru a-i transmite lui Putin mesajele Kievului în perspectiva viitoarelor negocieri de pace de la Abu Dhabi.
Stubb și Støre au subliniat că războiul trebuie să se încheie, negocierile trebuie să continue, iar țările lor vor menține sprijinul pentru Ucraina. De asemenea, au evidențiat importanța detensionării situației.
Președintele finlandez a descris conversația drept una directă și substanțială, menționând că modul în care se va încheia războiul va influența securitatea Finlandei, Norvegiei și a întregii Europe.
Potrivit Bloomberg, discuțiile au loc pe fondul intensificării eforturilor diplomatice pentru relansarea procesului de pace, după vizita emisarului american Steve Witkoff la Sankt Petersburg, săptămâna trecută. Cancelaria președintelui Finlandei a precizat că Stubb și Støre au discutat în numele propriilor țări, nu în numele Europei în ansamblu.
Aceste convorbiri reprezintă primul contact direct al lui Putin cu lideri europeni de rang înalt și aliați ai Kievului de la discuția telefonică purtată cu președintele francez Emmanuel Macron în iulie 2025.