Răcirea vremii și lipsa soarelui au impulsionat cererea de gaze naturale și electricitate, ceea ce a dus la majorări semnificative ale prețurilor pe piețele spot. Luni, România a înregistrat un preț mediu zilnic al energiei electrice de 142 euro/MWh, al doilea cel mai ridicat din Uniunea Europeană după Ungaria, unde s-a atins pragul de 145 euro/MWh, analizează Profit.ro. Situația reflectă presiunea crescută asupra consumului intern, amplificată de condițiile meteorologice nefavorabile.

Republica Moldova mizează pe interconectările cu România pentru integrarea în piața energetică a UE

Pe piața gazelor naturale, prețul mediu zilnic pentru livrarea de luni a urcat la 176,3 lei românești/MWh (680,98 lei moldovenești), în creștere față de nivelul de 148,2 lei românești/MWh (572,44 lei moldovenești) consemnat pe 20 septembrie. Volumele tranzacționate au ajuns la aproape 65 GWh, ceea ce reprezintă mai mult de un sfert din producția internă de 246 GWh. Doar pe 19 septembrie s-a înregistrat un volum mai ridicat, de 67,7 GWh, confirmând dinamica accentuată a pieței în această perioadă.

Ultima dată când pe platforma Bursei Române de Mărfuri (BRM) s-a atins un preț mai mare a fost pe 25 august, când s-a consemnat un nivel de 179 lei românești/MWh (691,41 lei moldovenești). Particular este faptul că, pentru prima dată în ultimele luni, prețul spot intern (34,6 euro/MWh) a depășit prețul de pe piața austriacă CEGH (34,5 euro/MWh), considerată un reper regional.

Piața pentru ziua următoare operată de OPCOM a înregistrat luni o majorare cu 42% a prețului față de duminică, atingând 720 lei românești/MWh (2.781,07 lei moldovenești) sau echivalentul a 142 euro/MWh. Niveluri similare au fost raportate și în Bulgaria și Grecia, însă cea mai ridicată valoare s-a înregistrat în Ungaria, unde costul a urcat la 145 euro/MWh.

România a fost luni importator net de electricitate în relația cu Ungaria, dar și exportator net în raport cu Bulgaria, echilibrându-și astfel fluxurile de energie pe piața regională. Evoluția confirmă dependența tot mai accentuată de condițiile externe și volatilitatea prețurilor. Creșterea accentuată a tarifelor vine pe fondul unei combinații între factori sezonieri și structurali, incluzând atât temperaturile mai scăzute, cât și capacitatea redusă de producție în lipsa resurselor regenerabile, în special a energiei solare.

Pe piața gazelor, România a importat luni 12,5 milioane metri cubi prin Bulgaria. Din această cantitate, 9,2 milioane mc au fost reexportate – 7,1 milioane mc către Ungaria și 2,1 milioane mc către Republica Moldova. Diferența, de 3,3 milioane mc, echivalentă cu aproximativ 35 GWh, a rămas pe piața internă. Aceste gaze au fost utilizate fie pentru consumul curent, fie pentru completarea stocurilor destinate sezonului rece. Raportat la producția internă de 232 milioane mc, importurile direcționate pe piața internă au reprezentat circa 15%.

Ponderea gazelor importate utilizate în România s-a ridicat la 26,5% din totalul intrărilor, indicând un grad de dependență crescut al pieței interne față de sursele externe în condiții de cerere ridicată.

Evoluția prețurilor ridicate pe piețele spot de gaze și energie electrică se reflectă inevitabil și asupra consumatorilor, atât casnici, cât și industriali. Pentru populație, chiar dacă există în vigoare scheme de plafonare a tarifelor, costurile suplimentare suportate de furnizori riscă să fie transferate ulterior prin facturi mai mari sau prin reducerea competitivității ofertelor. În plus, incertitudinea privind evoluția pe termen mediu alimentează temerile legate de facturi ridicate în sezonul rece, când consumul crește exponențial.

În cazul industriei, creșterea prețurilor la energie are un impact imediat, mai ales în sectoarele mari consumatoare, precum metalurgia, chimia sau producția de materiale de construcții. Cheltuielile suplimentare reduc marjele de profit și pot afecta competitivitatea pe piețele externe, unde companiile se confruntă deja cu presiuni similare. În lipsa unor mecanisme de sprijin, există riscul ca unele întreprinderi să își limiteze producția sau să transfere costurile în prețurile produselor finale, ceea ce alimentează inflația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

#electricitate #gaze naturale #Romania

Talka Sada, un tată dintr-un sat sărac din regiunea Terai din sudul Nepalului, străbate munții afectați de inundații în căutarea fiului său, dispărut în urma dezastrului provocat de revărsarea râului Bhotekoshi pe 26 august.

Vinod, fiul lui Sada, în vârstă de 19 ani, lucra ca muncitor la o centrală hidroelectrică din districtul Rasuwa, zona cea mai grav afectată de inundații, relatează publicația Al Jazeera.

Tânărul se afla acolo de o lună, efectuând munci ocazionale precum amestecarea cimentului. Ultimul contact telefonic dintre tată și fiu a avut loc cu o zi înainte de catastrofă. De atunci, Vinod și alți patru tineri muncitori, cu vârste între 17 și 19 ani, au dispărut fără urmă. „Nu vă pot spune cât de mult plânge soția mea. Și eu sunt în durere profundă și nu știu ce să fac”, a declarat Sada, ștergându-și lacrimile.

Bărbatul a plecat în căutarea fiului alături de fratele său Îmbrăcat într-o cămașă albă și pantaloni negri, Talka Sada a pornit într-o călătorie istovitoare alături de fratele său, în speranța de a-și găsi fiul. Cu un rucsac gri pe umeri și o pungă portocalie care îi servește drept pelerină de ploaie, bărbatul a străbătut deja sute de kilometri, cheltuind cei 2.000 de rupii nepaleze (aproximativ 13 dolari), bani împrumutați cu dobândă ridicată. „Am împrumutat bani ca să vin din Saptari până aici. Plătesc o dobândă de 20 de rupii pentru fiecare 100 de rupii împrumutate”, a spus el.

Călătoria a început cu un drum de nouă ore cu autobuzul până în capitala Kathmandu, unde Sada a verificat toate spitalele din oraș în căutarea fiului său printre supraviețuitori sau pe listele celor decedați. Însă fotografiile și cadavrele recuperate erau de multe ori greu de recunoscut, fiind descompuse sau mutilate. Neavând nicio veste despre Vinod, Sada a pornit pe jos spre districtul Nuwakot, aflat la aproximativ 60 km distanță de Kathmandu, mai aproape de centrala unde lucra fiul său.

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți

Drumul spre Nuwakot a fost plin de dificultăți, trecând pe drumuri distruse și prin sate acoperite de noroi și resturi. În Trishuli, un mic oraș de pe drum, Sada și fratele său au plătit 1.500 de rupii pentru o noapte la un han, primind în schimb o porție modestă de orez. „Dacă mai trebuie să stăm aici încă o noapte, nu-mi va mai rămâne niciun ban să mă întorc acasă”, a spus el.

Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență

În căutarea lor disperată, Sada și fratele său s-au lovit de refuzuri și indiferență, fiind respinși de la morgi și taberele militare organizate pentru a ajuta victimele dezastrului. Tatăl își explică această atitudine prin discriminarea etnică cu care se confruntă comunitatea sa.

Originar din comunitatea marginalizată Musahar, Sada crede că statutul său de Madhesi și bariera lingvistică sunt motivele pentru care autoritățile îi ignoră rugămințile.

„Suntem săraci. Ne consideră Madhesi și bihari. Nu putem vorbi fluent nepaleza, de aceea doar ne resping și ne trimit de la un loc la altul. / Chiar dacă este un cadavru, avem dreptul să-l vedem. Ne-am înregistrat numele peste tot, la secțiile de poliție, la taberele militare. Dar nimeni nu ne ajută”, a spus Sada printre lacrimi.

Autoritățile nepaleze, copleșite de amploarea crizei, susțin că depun toate eforturile pentru a ajunge la victime și a le oferi sprijin. Totuși, frustrările și sentimentul de neputință sunt evidente printre cei afectați.

„Nu pot vorbi cu el. Nu-i aud vocea. Așa că toți sunt cu inimile frânte acasă”, a spus Sada, referindu-se la durerea familiei sale.

Stările lui Sada alternează între speranță și disperare Pe măsură ce orele trec fără nicio veste, stările lui Sada alternează între speranță și disperare.

„Fiul meu este tânăr. Muncește zilnic. Este agil. Sigur ar fi putut să meargă sau să fugă undeva”, spune el cu o licărire de speranță. Dar imediat, vocea i se frânge. „Nu mai am speranță. Dacă Vinod ar fi fost în viață, cu siguranță ar fi sunat de undeva, chiar dacă doar să bea apă”.

Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune pentru tatăl devastat. El și fratele său se pregătesc să-și continue drumul către centrala hidroelectrică unde lucra fiul său.