Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

CEC pasează responsabilitatea! Curtea Constituțională va decide soarta lui Costiuc

03 Oct. 2025, 17:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
03 Oct. 2025, 17:39 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Curtea Constituțională va decide dacă mandatele Partidului Democrația Acasă vor fi sau nu valitate. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală (CEC), pe baza câtorva sesizări, depuse de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Inspectoratul Național de Investigații (INI) și alte persoane, transmite IPN.

Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a explicat că situația ridică semne de întrebare privind corectitudinea procesului electoral și că anularea înregistrării concurentului electoral nu poate fi decisă de CEC la această etapă.

„Instanța de jurisdicție constituțională urmează să se pronunțe în procesul de validare a alegerilor și a mandatelor de deputat”, a precizat Pavel Postica.

PAS a semnalat că George Simion, liderul formațiunii AUR din România, interzis în Republica Moldova din motive de securitate națională, ar fi îndemnat electoratul să voteze pentru Vasile Costiuc, liderul PDA. Potrivit sesizării, implicarea acestuia în campania electorală ar fi constituit un risc de influență externă și o încălcare a legislației, mai ales că unele materiale de promovare ar fi fost distribuite contrar legii.

La rândul său, Inspectoratul Național de Investigații a comunicat că, în zilele de 27 și 28 septembrie, a monitorizat activitatea pe rețelele sociale și a identificat un șir de conturi pe platforma TikTok, care au promovat Partidul Democrația Acasă prin conținut video cu caracter de agitație electorală, inclusiv în ziua în care legea interzice astfel de activități. Totodată, unele filmulețe postate ar fi fost finanțate, deși partidul nu a prezentat informații despre surse financiare în acest sens.

„Analiza situației relevă că Partidul Democrația Acasă a beneficiat de o promovare electorală coordonată, prin mijloace digitale neautentice, implicând conturi false și distribuiri masive, în care au fost implicate persoane oficiale străine, declarate indezirabile în Moldova”, a menționat Pavel Postica.

Reprezentanții PDA afirmă că formațiunea nu poate fi trasă la răspundere pentru acțiunile unor persoane terțe și că nu a cheltuit bani pentru promovarea online în campanie.

Liderul formațiunii, Vasile Costiuc, a contestat probele aduse și a depus mai multe cereri pe acest subiect. „Noi campania electorală am început-o respectând buchia legii. Noi avem suficientă forță mediatică în online, fără ca să beneficiem de suportul nu știu cui”, a menționat Vasile Costiuc.

Totodată, Partidul Democrația Acasă (PDA) a fost lipsit de alocații de la bugetul de stat pentru o perioadă de un an, la decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC).

PDA poate contesta decizia de astăzi a CEC în instanța de judecată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

LIVE CEC decide dacă Vasile Costiuc rămâne cu cele șase mandate de deputați

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova