Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Toate autobuzele școlare din țară, sub supraveghere prin GPS

08 Oct. 2025, 10:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
08 Oct. 2025, 10:48 // Actualitate //  Realitatea.md

Toate autobuzele școlare din Republica Moldova au fost echipate cu dispozitive GPS, care permit urmărirea în timp real a traseului și activității acestora. Sistemul este disponibil printr-o platformă digitală accesibilă online și prin aplicații mobile.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, noul sistem are rolul de a spori siguranța elevilor și de a gestiona mai eficient transportul școlar.

Echipamentele au fost instalate cu sprijinul Uniunii Europene, în cadrul unui proiect implementat de PNUD și UNICEF. Responsabilii din parcurile auto raionale au fost instruiți să folosească platforma și să monitorizeze autobuzele în mod corect.

„Sistemul permite monitorizarea traseelor, controlul consumului de combustibil și optimizarea rutelor. Este un pas important pentru siguranța copiilor și pentru transparența în gestionarea resurselor”, a declarat Ana Moraru, manageră de proiect la PNUD Moldova.

În total, au fost instalate 433 de dispozitive GPS pe autobuzele școlare. Pe viitor, toate vehiculele noi destinate transportului elevilor vor fi dotate cu același sistem.

Potrivit ministerului, zilnic, peste 15.000 de elevi din satele Moldovei sunt transportați la școală cu autobuzele școlare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!