Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

ULTIMA ORĂ! Ion Ceban renunță la mandatul de deputat și rămâne primar de Chișinău

09 Oct. 2025, 09:08
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
09 Oct. 2025, 09:08 // Alegeri //  Realitatea.md

Ion Ceban renunță la mandatul de deputat și rămâne primar de Chișinău. Anunțul a fost făcut în dimineața de joi, 9 octombrie curent, într-un video înregistrat și postat pe rețelele sociale.

„Dragi cetățeni, dragi locuitori ai municipului Chișinău, în primul rând vreau să vă spun un mare mulțumesc, mulțumesc pentru încredere, încrederea pe care mi-ați acordat-o, atunci când m-ați ales în funcție de primar general pentru primul mandat. Împreună, când nimeni nu credea, am transformat Chișinău dintr-un oraș distrus într-un oraș cu o infrastructură modernă, cu transport nou. Am construit grădinițe, școli, am modernizat spitale, am reabilitat aproape toate parcurile și scuarurile importante din municipiu. Am construit drumuri, trotuare și continuăm să facem acest lucru. Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o fără precedent în mandatul numărul doi. Ceea ce facem acum are o amploare și mai mare decât în primul mandat. Iarăși, când nimeni nu credea. Suntem în pragul unor proiecte mari de modernizare a infrastructurii municipiului Chișinău”, așa și-a început edilul mesajul.

„Am învățat lecția pe care ne-ați dat-o acum la parlamentare. Mergem în Parlament cu o echipă de oameni pregătiți, cu proiecte și programe care sunt în primul rând pentru fiecare cetățean, care țin de pensii, de salarii, de micșorare de tarifuri, de multe alte lucruri importante pentru fiecare om în țară sau peste hotare. A fost o campanie murdară, a fost o campanie agresivă, a fost o campanie nu bazată pe idei, a fost o campanie cu minciuni și manipulare. Vreau un singur lucru să vă spun – că scopul lor este cu tot din adins să amplifice această campanie murdară și să decapiteze Primăria Chișinău. Tot amenință că vor veni cu percheziții, cu dosare, cu mapă. Mergem în Parlament cu o echipă de oameni foarte pregătiți. Eu rămân să fiu primar, așa cum v-am promis. Avem de făcut în continuare multe lucruri importante pentru municipiul Chișinău, aici, acasă, ca fiecare locuitor să se simtă mai bine”, a continuat Ion Ceban.

Amintim că, în urma alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Blocul „Alternativa” obținuse opt mandate în viitorul Legislativ, iar Ion Ceban era primul în lista candidaților. Și în timpul campaniei electorale, declara de mai multe ori că după scrutin va rămâne la șefia Primăriei. Acum, cap de listă este fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, urmat de Ion Chicu și Mark Tkaciuk.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.