Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

DOC Activitatea Partidului Democrat Modern din Moldova a fost limitată. Pentru cât timp?

09 Oct. 2025, 12:35
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
09 Oct. 2025, 12:35 // Politica //  Cătălina Boico

Activitatea Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM), asociat cu Vladimir Plahotniuc, a fost limitată astăzi, 9 octombrie, timp de 12 luni. Anunțul a fost făcut de Curtea de Apel Chișinău.

Joi, magistrații Valeriu Arhip, Diana Corlăteanu și Nicolae Ghedrovici au admis cererea de chemare în judecată înaintată de Ministerul Justiției împotriva PDMM, intervenienți accesorii Agenția Servicii Publice (ASP) şi Serviciul de Informații și Securitate (SIS) privind limitarea activității partidului politic de pe 22 septembrie, scrie Ziarul de Gardă.

„Se limitează activitatea Partidului Politic Partidul Democrat Modern din Moldova pe un termen de 12 (doisprezece) luni. În cazul limitării partidului politic prin hotărâre judecătorească, Ministerul Justiției solicită Agenției Servicii Publice să noteze în Registrul de stat al persoanelor juridice faptul respectiv. Se încasează de la Partidului Politic Partidul Democrat Modern din Moldova, în beneficiul Statului taxa de stat de 250 (două sute cincizeci) de lei”, au hotărât judecătorii.

Potrivit sursei citate, hotărârea judecătorească privind limitarea activității partidului politic este definitivă și executorie, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de 10 zile, prin intermediul Curții de Apel Centru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit sursei citate, anterior, liderul PDMM, Boris Foca, a depus o cerere la CSJ prin care a cerut examinarea cauzei privind limitarea activității formațiunii la a o altă instanță de judecată egală în grad, la Curtea de Apel Sud. Magistrații CSJ au respins solicitarea.

Foca a argumentat solicitarea prin faptul că „există suspiciuni rezonabile că judecătorii Curții de Apel Centru, instanță frecvent implicată în cauze cu puternică miză politică, ar putea fi supuși unor presiuni externe, ceea ce ridică îndoieli privind imparțialitatea completului de judecată”.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 10:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
30 Oct. 2026, 10:42 // Societate //  Cătălina Boico

După președinta Maia Sandu, și premierul Vasile Tofan a venit cu un mesaj în memoria artiștilor Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Astăzi, 30 octombrie, se împlinesc 34 de ani de la moartea celor doi artiști.

„Au trecut 34 de ani, dar vocile lor au rămas cu noi. Le auzim și astăzi și ne amintesc de o generație care a avut curajul să creadă într-o Moldovă liberă, care își cunoaște limba, cultura și rădăcinile românești. În această zi de toamnă, suntem cu gândul la Ion și Doina – două inimi gemene. În cinstea curajului lor și a libertății țării noastre, am propus ca anul viitor să fie declarat „Anul Ion și Doina Aldea-Teodorovici””, se arată în mesajul prim-ministrului.

Totodată, Vasile Tofan a menționat că povestea celor doi artiști are și o dimensiune personală pentru el.

„La Liceul „Gheorghe Asachi” am fost în aceeași clasă cu Cristi Aldea-Teodorovici, fiul lor. Iar pe Eugenia Marin, mama Doinei, am cunoscut-o ca profesoară a școlii. Cântecele lor au însoțit anii în care Moldova își recâștiga limba, libertatea și dreptul de a-și hotărî singură viitorul. Au dat glas unei perioade de mare speranță și mare curaj”, a adăugat Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Vocile lor nu au tăcut”: Mesajul Maiei Sandu la 34 de ani de la moartea marilor artiști Ion și Doina Aldea-Teodorovici