Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Blocuri de locuit în loc de pădure! „Schema” pusă la cale de un agent economic de la Codru. Ce-i nemulțumește pe oameni

11 Aug. 2021, 14:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Aug. 2021, 14:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Situație scandaloasă în orașul Codru, municipiul Chișinău, acolo unde un agent economic a decis să ridice din temelie mai multe blocuri de locuint chiar în mijlocul pădurii, fapt ce a creat indignări în rândul locuitorilor. Oamenii au depus o sesizare și cer ca ilegalitatea să fie stopată.

Potrivit autorilor sesizării, pentru construcția acestor blocuri urmează a fi schimbat Planul Urbanistic Zonal, ceea ce ar însemna defrișarea a circa 1,2 ha de pădure.

„Defrișarea pădurilor și construcția blocurilor pune în pericol casele care sunt construite mai în vale de mai mulți ani, existând astfel riscul ca după construcția blocurilor locative multietajate, acestea să vină la vale peste casele noastre”.

Astfel, Realitatea.md a luat legătura cu Stelian Manic, consilier în cadrul Consiliului Codru pentru a ne explica cum stau de fapt lucrurile.

„Situația este ieșită din comun. Acum două luni, cineva a procurat porțiunea de teren, este vorba de 1, 2 ha de pământ, iar el este așezat într-o pantă unde a fost cândva o pădure. Dacă anterior pământul nu putea trece în proprietatea cuiva, prin diverse scheme el a trecut.

Proprietarul care în urmă cu 2 luni a cumpărat pământul, acum a hotărât brusc că vrea să construiască un cartier întreg, chiar pe pantă. Ei planifică să defrișeze pădurea, iar cel mai picant este că este acest lucru trece timp de 2 luni prin consiliul orașului Codru. Mai mult, cel care lobează este în fruntea consiliului orașului Codru. La moment, el gestionează cu toate schimbările de PUZ.

Acest personaj, timp de un an și-a croit o majoritate și el nici măcar nu este locuitor al orașului Codru, iar anterior pe numele lui și a tatălui, ex-magistrat, a fost întocmit un dosar penal pentru că au încercat din orașul Codru să fure 700 ha de pământ.

Joi vom avea patru schimburi de Puz-uri. Ei probabil au pierdut toate malurile și se grăbesc până au posibilitatea să facă toate aceste schimbări”.

Mai mult, consilierul ne-a declarat că întra-devăr în această zonă este expusă alunecărilor de teren, iar defrișarea copacilor va agrava și mai mult situația.

„Mă bucur că oamenii s-au ridicat și mobilizat pentru că e o zonă foarte frumoasă, pădure chiar sub orașul Chișinău, iar mai la vale este Vila lui Antonescu, un monument istoric foarte extraordinar. Se află chiar sub panta pe care ei vor să o construiască, iar dacă se defrișează copacii, devine mult mai periculos. Mai mult, dacă se vor ridica 11 cartiere a câte 15 etaje pe un loc foarte mic, e catastrofă. Peste câțiva ani noi riscăm foarte mult aici.

Încercăm să ținem piept la toată situația creată, încercăm să oprim hoțomanii unde și cum avem posibilitatea. Joi, la ședința consiliului vom încerca să nu admitem aceste lucruri”.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 08:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
04 Nov. 2026, 08:43 // Slider //  Valentina Buza

Papa Leon este sănătos şi pregătit să plece săptămâna aceasta într-un turneu în America de Sud, în cadrul căruia va vizita trei ţări, la mai puţin de o lună de la intervenţia chirugicală pentru cancer pulmonar, au spus marţi oficialii de la Vatican, adăugând că nu sunt necesare precauţii medicale suplimentare pentru această călătorie.

Papa Leon al XIV-lea, în vârstă de 71 de ani, pleacă vineri într-o călătorie apostolică de 12 zile în Uruguay, Argentina şi Peru, preconizată să fie una dintre cele mai intense realizate vreodată de un suveran pontif.

Pe 13 octombrie, Papa a suferit o intervenţie chirugicală pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept.

„Papa are o stare bună de sănătate”, a spus purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, cu prilejul unui briefing de presă. „Nu este vorba despre o stare permanentă. Vorbim despre ceva vindecabil, pentru că este o operaţie”.

Diagnosticul de cancer al Papei Leon, care a devenit suveran pontif în mai 2025, a provocat un val de şoc şi a ridicat semne de întrebare despre viitorul pontificatului său în contextul consecinţelor acestei boli.

Arhiepiscopul Paul Gallagher, ministrul de externe al Vaticanului, a spus săptămâna trecută că problemele de sănătate au reprezentat „un moment decisiv” pentru felul în care catolicii privesc sănătatea Papei Leon şi viitorul pontificatului său.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Leon a fost tratat pentru adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer la plămâni. Medicii au confirmat că, în urma analizei ţesutului prelevat în timpul operaţiei, afecţiunea este localizată şi nu are nevoie de tratamente suplimentare.

Purtătorul de cuvânt Matteo Bruni a spus că Leon s-a recuperat suficient şi că nu sunt necesare măsuri medicale suplimentare în timpul acestei călătorii. Va fi însoţit de personalul medical de la Vatican care călătoreşte de obicei cu Papa, iar ambulanţele, care fac parte din convoiul obişnuit al Papei în vizitele externe, vor fi prezente ca şi în vizitele anterioare, a spus el.

„Mereu există medici, asistente medicale, mereu sunt nişte condiţii de bază”, a spus el. „Nu voi intra în detalii mai ample pentru că nu este necesar”.

Maria Montserrat Alvarado, noua şefă de comunicare de la Vatican, a spus, la briefingul de presă, că puterea papei este „fantastică”.

În timpul turneului din perioada 6-17 noiembrie, Leon are în plan să călătorească circa 31.000 de kilometri în 10 oraşe şi să susţină 36 de discursuri. Vaticanul a reiterat marţi că vizita se va desfăşura fără modificări faţă de itinerariul iniţial, care include 12 zboruri şi două deplasări cu elicopterul.

În Peru, Papa Leon va vizita Cusco, un oraş situat în Munţii Anzi la o altitudine de 3.399 de metri, unde turiştii se pot confrunta cu răul de înălţime şi poate avea nevoie de oxigen suplimentar.

Experţi medicali au declarat pentru Reuters că, dacă medicii Papei i-au dat permisiunea pentru deplasările cu avionul, înseamnă că riscul de complicaţii în urma operaţiei este mic şi că plămânul operat, precum şi toate rănile chirurgicale se vindecă fără semne de infecţie.