Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Atelier interactiv despre sănătatea mintală, desfășurat de OIM la Bălți

10 Oct. 2025, 22:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
10 Oct. 2025, 22:10 // Societate //  Ana Panaguța

Cu ocazia Zilei mondiale a sănătății mintale, mai mulți locuitori ai municipiului Bălți au participat la un atelier dedicat gestionării anxietății în perioade de criză. Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM) Moldova, care a organizat evenimentul, intervențiile în domeniul sănătății mintale și sprijinul psihosocial sunt esențiale în situații de criză, oferind suport emoțional și contribuind la consolidarea rezilienței.

„În perioade de urgență și conflict, îngrijirea sănătății mintale poate face diferența între disperare și reziliență, izolare și apartenență, vulnerabilitate și recuperare. Experiența Moldovei arată că investițiile în sănătate mintală și sprijin psihosocial permit oamenilor nu numai să supraviețuiască suferinței războiului, ci și să-și reconstruiască speranța, identitatea și comunitatea”, a declarat Ester Ruiz de Azua, șefa misiunii OIM Moldova.

Participanții atelierului au luat parte la o sesiune de art-terapie, intitulată „Eu și visele mele”. Activitatea a urmărit încurajarea reflecției personale, eliberarea emoțională și crearea unui sentiment de conexiune între participanți.

În colaborare cu Inspectoratul General pentru Migrație din Bălți, echipa a organizat și o sesiune dedicată sănătății mintale a persoanelor afectate de strămutare. Participanții au vizionat un videoclip realizat de regizorul moldovean Alexandru Curilov, care ilustra experiențele copiilor cu părinți migranți, urmat de discuții ghidate menite să îi ajute să-și proceseze emoțiile și să identifice strategii personale de adaptare.

De la începutul războiului, aproape 18.000 de persoane strămutate din Ucraina au primit sprijin prin programele de sănătate mintală ale OIM în Moldova. Printre acestea se numără 1.080 de persoane care au beneficiat de servicii specializate de sănătate mintală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!