Curs valutar
  • EUR
    20.1386
    0.0879%
  • USD
    17.2686
    0.1181%
  • RUB
    0.2046
    -1.2219%
  • RON
    3.8327
    0.0104%
  • UAH
    0.3865
    0.2329%

Toate știrile

26 august 2026

În ultimii 5 ani, numărul mașinilor electrice înmatriculate în țară a crescut aproape de nouă ori

23 Oct. 2025, 08:24
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
23 Oct. 2025, 08:24 // Sci-tech //  Realitatea.md

În ultimii cinci ani, numărul mașinilor electrice înmatriculate în R. Moldova a crescut cu peste 800%, iar tendințele arată că în acest an va fi atins un nou record. Cu toate acestea, Moldova rămâne cu mult în urma statelor europene după numărul de vehicule prietenoase cu mediul. În primele zece luni ale anului 2025, pe malul drept au fost înmatriculate circa 2.400 de mașini electrice, dintre care doar 140 noi, și aproape 23.000 de mașini hibride, dintre care majoritatea, peste 21.500 – cumpărate la mâna a doua, potrivit datelor furnizate Europei Libere de Agenția Servicii Publice (ASP).

Pe malul stâng, în primele zece luni ale anului, au fost înregistrate peste 370 de mașini electrice și peste 1.200 – de mașini hibride.

Începând cu 2020 și până în această toamnă, în R. Moldova au fost înmatriculate peste 9.000 de mașini electrice și 104.500 de mașini hibride, numărul lor crescând constant de la an la an.

În prezent, pe drumurile Republicii Moldova circulă aproape 67.000 de vehicule ecologice, dintre care circa 5.600 electrice și peste 61.000 hibride, inclusiv în regiunea transnistreană – 650 electrice și circa 3.400 hibride.

Cele mai multe mașini electrice se află în posesia persoanelor fizice și doar 1.300 le revin persoanelor juridice. În același timp, majoritatea celor hibride au proprietari persoane private (peste 54.000), iar o parte mai mică se află în parcurile auto ale companiilor.

O mașină electrică merge cu un motor alimentat de o baterie care se încarcă la priză. Nu are motor pe benzină sau motorină și nu produce gaze poluante atunci când circulă.

O mașină hibridă are două motoare: unul pe benzină sau motorină și unul electric. Bateria se încarcă automat în timpul mersului, fără să fie conectată la priză. Cele două motoare pot lucra separat sau împreună, ca mașina să consume mai puțin și să polueze mai puțin.

Într-o discuție cu Europa Liberă, redactorul-șef al portalului PiațaAuto , Ilie Toma, a explicat că numărul mașinilor ecologice a crescut mai ales pe fondul condițiilor preferențiale pentru importul și vămuirea vehiculelor.

O altă explicație, spune Toma, este că, într-un șir de state europene, mașinilor din „primul val mare de electrificare a transportului” le expiră garanțiile, acestea fiind vândute la prețuri mai mici, accesibile pentru moldoveni. La o anumită „vârstă” mentenanța mașinilor electrice devine mai scumpă și, respectiv, posesorii lor din Europa le vând mai ieftin.

Potrivit lui Ilie Toma, prețul mașinilor electrice de mâna a doua oscilează în R. Moldova între 10 și 15 mii de euro, mașini care în noi au costat între 40 și 50 de mii de euro.

Deși numărul mașinilor ecologice a crescut mult, Moldova este „încă undeva la coada clasamentului” în regiune la acest capitol, mai spune el, mai ales că în mare parte sunt importate vehicule la mâna a doua.

Recent, autoritățile de la Chișinău au anunțat că vor amâna până la aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană intenția de a aplica TVA la importul autoturismelor. Măsura urma să fie aplicată de la 1 ianuarie 2026 și ar fi lovit inclusiv în importul de mașini ecologice.

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale spune pentru sursa citată că în R. Moldova sunt înregistrate în jur de 250 de stații de încărcare rapidă curent alternativ (AC) și 62 de stații de încărcare rapidă și foarte rapidă curent continuu (DC). Cea mai mare concentrație de asemenea stații e în centrul țării.

Ilie Toma susține că acoperirea cu puncte de încărcare este relativ bună, doar că acestea trebuie să fie actualizate, pentru a ține pasul cu creșterea puterii acceptate de automobile.

„Noi mai mult de 150 kW putere nu avem în Moldova, când deja există automobile care acceptă 350 kW și mai mult”, atrage atenția Ilie Toma.

Problematică rămâne situația cu serviciile de deservire și reparație a mașinilor electrice, servicii care, de altfel, nu sunt ieftine, susține expertul.

Creșterea numărului de vehicule electrice și hibride, în condițiile unei piețe de deservire liberalizate, va duce la extinderea treptată a punctelor de deservire tehnică și îmbunătățirea calității serviciilor prestate, susține Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În R. Moldova, tarifele pentru încărcarea vehiculelor electrice variază în funcție de operatorii de stații și tipul de încărcare.

Pentru încărcare lentă, tarifele pornesc de la 7,77 de lei per kWh în centrul și sudul țării și 8,28 de lei/kWh, la nord.

Pentru încărcare rapidă și foarte rapidă, costurile sunt de la 9,96 lei per kWh, în centru și sud, și 10,8 lei/kWh – în nordul țării, cu variații în funcție de putere și locație, precizează ministerul.

Unele stații, precum cele de pe lângă supermarketuri, oferă încărcare gratuită clienților lor. La asemenea puncte, plățile se fac prin aplicații mobile ca EV Point sau Plug2Go, cu opțiuni de abonament și reduceri.

La mijlocul lunii trecute, la Chișinău a fost prezentat proiectul Strategiei energetice a R. Moldova până în anul 2050, cu investiții totale de circa 43 de miliarde de euro, dintre care 17,5 miliarde de euro ar urma să fie direcționate pentru dezvoltarea „infrastructurii verzi” pentru mobilitate și electrificarea transportului.

În prezent, potrivit datelor Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în R. Moldova sunt înregistrate circa 850.000 de autoturisme. Alte surse vorbesc despre circa 1,2 milioane de unități de transport.

Ponderea transportului ecologic oscilează acum în R. Moldova între 7 și 8%, dar se estimează că până în 2030 va ajunge la 15%.

Cele mai recente date statistice, din 2023, arată că la nivelul Uniunii Europene acest indicator a ajuns la 10,8%, ținta pentru anul 2030 fiind de 29%.

Suedia a fost țara cu cea mai înaltă rată a surselor regenerabile din transport și singura din blocul comunitar care a atins acest obiectiv (33,7%). A fost urmată de Finlanda (20,7%), Țările de Jos (13,4%) și Austria (13,2%). În contrast, cea mai mica pondere era în Croația (0,9%), Letonia (1,4%) și Grecia (3,9%).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
26 Aug. 2026, 09:14
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
26 Aug. 2026, 09:14 // Societate //  Valentina Buza

Peste 22.200 de studenți au fost înmatriculați în instituțiile de învățământ superior după primele două tururi ale admiterii din acest an. Numărul este cu peste 1.150 de studenți (5,2%) mai mare față de aceeași etapă a admiterii din 2025, potrivit datelor prezentate de Ministerul Educației și Cercetării.

La programele de licență și studii integrate au fost înmatriculați 16.924 de studenți, cu 999 mai mulți decât după primele două tururi din anul trecut. Creșterea este de aproximativ 5,9%. La studiile de master sunt înmatriculați 5.276 de studenți, cu 149 mai mulți comparativ cu 2025.

În ceea ce privește locurile finanțate de la bugetul de stat, 4.528 de studenți au fost înmatriculați la licență și studii integrate, iar 2.478 – la master. Raportat la Comanda de stat pentru anul de studii 2026-2027, gradul de acoperire este de aproximativ 84% la licență și studii integrate și de 89% la master.

Creșteri importante ale numărului de studenți înmatriculați la licență și studii integrate au fost înregistrate la mai multe instituții de învățământ superior.

La Academia de Studii Economice din Moldova sunt înmatriculați 2.254 de studenți, cu 493 mai mulți decât după primele două tururi din 2025. Universitatea Tehnică a Moldovei a înmatriculat 3.899 de studenți, cu 361 mai mulți decât în aceeași etapă a anului trecut, iar Universitatea de Stat din Moldova are 4.462 de studenți, cu 221 mai mulți.

La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” sunt înmatriculați 1.361 de studenți la licență și studii integrate, cu 119 mai mulți decât în 2025. Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău a înregistrat 1.137 de înmatriculări, în creștere cu 168 de studenți.

Pentru candidații care nu au fost înmatriculați în primele două tururi sau care doresc să participe la concurs, admiterea va continua în perioada 1-30 septembrie 2026.

Cele mai multe oportunități la licență se mențin în domeniul Științelor educației. Programe de formare a viitorilor profesori sunt disponibile la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Centrul Universitar Cahul, Universitatea de Stat din Comrat și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.

Locuri bugetare neacoperite se mai regăsesc în domeniile Științe agricole, Științe fizice, Științe chimice, Științe ale mediului, Matematică și statistică, Silvicultură, dar și la unele programe din Inginerie și activități inginerești și Tehnologii ale informației și comunicațiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În cadrul Turului III, candidatul va putea depune dosarul în original la o singură instituție de învățământ superior, pentru un singur program de studii, o singură formă de învățământ și o singură formă de finanțare. Datele candidatului vor fi introduse în sistemul eAdmitere de către reprezentantul autorizat al instituției.

Ministerul Educației și Cercetării recomandă candidaților să consulte oferta actualizată a universității înainte de depunerea dosarului, deoarece numărul locurilor disponibile diferă în funcție de instituție, programul de studii, forma de învățământ și sursa de finanțare.

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”