Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Premieră istorică. Regele Charles al III-lea şi papa Leon al XIV-lea se vor ruga împreună la Vatican

22 Oct. 2025, 23:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2025, 23:03 // În Lume //  Ana Panaguța

Regele Charles al III-lea, care efectuează o vizită de stat miercuri şi joi la Vatican, se va ruga împreună cu papa Leon al XIV-lea în timpul unei slujbe ecumenice în Capela Sixtină, marcând astfel o premieră istorică după schisma anglicană petrecută în urmă cu cinci secole, transmite adevărul.ro.

Această vizită intervine într-un context delicat pentru monarhul britanic, al cărui frate Andrew face obiectul unor noi dezvăluiri copleşitoare în scandalul Epstein.

Pentru Charles al III-lea, care deţine şi rolul de guvernator suprem al Bisericii Anglicane, va fi vorba despre o primă întâlnire cu noul lider al Bisericii Catolice, care i-a succedat în luna mai regretatului papă Francisc, potrivit Agerpres.

Vizita suveranului britanic, însoţit de soţia lui, regina Camilla, „va marca un moment important în relaţiile dintre Biserica Catolică şi Biserica Anglicană”, a subliniat biroul de presă de la Palatul Buckingham.

Religia anglicană s-a născut în urmă cu aproape 500 de ani dintr-o sciziune de Biserica Catolică, provocată de regele Angliei Henry al VIII-lea în urma refuzului papei de a anula căsătoria lui cu Catherine de Aragon.

În 1961, mama regelui Charles, regina Elisabeta a II-a, a fost primul monarh britanic care a efectuat o vizită la Vatican după acea schismă.

Un moment important al vizitei din prezent va consta în slujba ecumenică oficiată în Capela Sixtină, când papa şi suveranul britanic se vor ruga împreună, joi, sub celebrele fresce pictate de Michelangelo. Tema va fi protejarea naturii, o temă dragă lui Charles al III-lea.

Eveniment istoric

Acest serviciu religios va combina tradiţii catolice şi anglicane. Corul Capelei Sixtine îl va acompania pe cel al Capelei Saint-Georges de la Castelul Windsor.

„Este un eveniment istoric”, a declarat William Gibson, profesor de istorie ecleziastică la Universitatea Oxford Brookes. El reaminteşte faptul că suveranul britanic este obligat prin lege să fie protestant. „Din 1536 până în 1914, nu au existat relaţii diplomatice oficiale între Regatul Unit şi Sfântul Scaun”, a adăugat el.

Londra a deschis o ambasadă la Vatican abia în 1982.
Şi abia în 2013 legea britanică a fost uşor relaxată pentru a le permite membrilor familiei regale care se căsătoresc cu catolici să îşi păstreze locul în ordinea de succesiune, a explicat William Gibson. Până atunci, ei trebuiau să renunţe la orice pretenţie la tronul ţării.

În timpul vizitei lor, regele Charles şi regina Camilla vor asista, de asemenea, la o altă slujbă religioasă ecumenică în Bazilica Sfântul Paul din afara Zidurilor, în Roma.

Cu această ocazie, regele britanic va fi denumit „confrate regal”, iar un scaun special a fost creat pentru el, care va rămâne în bazilică şi va putea fi utilizat în viitor de succesorii săi la tron.

Papa Leon al XIV-lea şi monarhul britanic vor celebra împreună anul jubiliar – „Anul Sfânt” – al Bisericii Catolice, care se desfăşoară la fiecare 25 de ani şi care atrage milioane de pelerini la Vatican.

Această vizită de stat are loc la o zi după publicarea memoriilor postume ale Verginiei Giuffre, principala acuzatoare în procesul ce îl viza pe pedofilul Jeffrey Epstein.

Ea a afirmat că a fost constrânsă să întreţină relaţii sexuale cu prinţul Andrew, unul dintre fraţii mai mici ai regelui Charles, de trei ori, dintre care prima a avut loc când ea avea vârsta de 17 ani.

Deja izolat de familia regală încă din 2019, prinţul Andrew a anunţat vineri, la presiunea regelui Charles, că renunţă la utilizarea titlului său de duce de York.

Regele Charles, care are vârsta de 76 de ani, îşi continuă tratamentul împotriva cancerului, o afecţiune cu care a fost diagnosticat la începutul anului 2024.

El s-a deplasat deja de mai multe ori în trecut la Vatican.

Cuplul regal britanic l-a întâlnit într-o vizită privată pe predecesorul lui Leon al XIV-lea, papa Francisc, pe 9 aprilie, la Vatican, cu 12 zile înainte de decesul fostului suveran pontif, în marja unei vizite de stat întreprinse în Italia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 17:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 17:41 // Societate //  Daniela Baranovschi

Din 2 noiembrie, gospodăriile din Republica Moldova se pot înregistra pentru a primi compensații la energie în sezonul rece 2026–2027. În timp ce unii oameni spun că orice ajutor este binevenit, alți moldoveni consideră că sumele anunțate de Guvern sunt prea mici și nu vor acoperi cheltuielile pentru încălzire. Echipa Realitatea a discutat cu mai mulți cetățeni pentru a afla ce cred despre valoarea sprijinului.

„Fără compensații nu ne descurcăm. Nu e prea mare, nu e consistent ajutorul. Măcar trei mii de lei să fie, jumătate din costul pe care-l avem”, a spus o femeie.

O altă persoană consideră că ajutorul ar trebui să fie de cel puțin 2.000–2.500 de lei, dar spune că oamenii se vor mulțumi cu suma oferită.

„Cam e mic, dar cât este, atât. Mai mare ar trebui, în jur de două, două jumate de mii de lei”, a declarat aceasta.

„Prețurile sunt foarte mari, pensiile foarte mici, nu o să ne ajungă. E cam puțin, prețurile au crescut comparativ cu anul trecut, practic de două ori. Anul trecut tot așa au dat compensații, anul ăsta nu se schimbă suma. Ar trebui să fie mai mult. Ca cetățenii să se descurce, ar trebui mărite salariile, pensiile, ca oamenii să achite singuri”, a spus o femeie.

Alți moldoveni spun că vor depune cereri, însă se îndoiesc că ajutorul va avea un impact real asupra pensionarilor și celor care câștigă salarii mici.

„Cred că o să depun, dar consider cumva o luare în derâdere a cetățenilor. Toate prețurile au crescut, salariile nu au fost ajustate, iar această compensare practic nu va fi simțită de păturile sociale care au un salariu minim sau pensionarii”, a afirmat o tânără.

În acest sezon rece, compensațiile vor fi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru gospodăriile care se încălzesc cu gaze naturale sau energie termică. Cei care folosesc lemne sau energie electrică vor putea primi cel mult 800 de lei. Valoarea ajutorului va fi stabilită individual, în funcție de vulnerabilitatea energetică a fiecărei gospodării și de sursa principală de încălzire.

Pentru a primi ajutorul financiar, cererile trebuie depuse pe platforma compensatii.gov.md până la 27 noiembrie. Ulterior, oamenii se vor putea înregistra până pe data de 25 a fiecărei luni, iar sprijinul va fi acordat din luna depunerii cererii.

Autoritățile estimează că între 660.000 și 670.000 de gospodării vor beneficia de ajutor în acest sezon. Bugetul programului este estimat la 2,6–2,7 miliarde de lei.

Cine nu va primi ajutor

Nu vor putea primi compensații gospodăriile în care valoarea cadastrală cumulată a proprietăților depășește un milion de lei, calculată în baza valorilor de dinaintea reevaluării din 2026. De asemenea, vor fi excluse gospodăriile ai căror membri au obținut dividende de cel puțin 150.000 de lei în 2025 sau dobânzi bancare mai mari de 4.000 de lei în același an.

Un alt criteriu vizează cheltuielile medii lunare pentru încălzire din sezonul trecut, dacă acestea au fost cel puțin egale cu valoarea a 350 de metri cubi de gaze. Nu vor primi ajutor nici gospodăriile care dețin un automobil cu o vechime de cel mult trei ani. La verificarea acestor criterii vor fi luate în calcul bunurile și veniturile tuturor membrilor gospodăriei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!