Alexandru Pînzari și Alexandru Savca, avansați la gradul de general prin decret prezidențial
Șeful Centrului Național Anticorupție, Alexandru Pînzari, și adjunctul său, Alexandru Savca, au fost avansați la gradul de general. Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pe 24 octombrie 2025 și intră în vigoare de la data semnării.
Cine sunt Alexandru Pînzari și Alexandru Savca
Locotenent-colonelul Alexandru Pînzari are diplomă de licență și masterat în drept. A activat anterior în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, iar din 2016 lucrează în cadrul Centrului Național Anticorupție. În prezent, el deține funcția de șef al Direcției generale teritoriale „Nord” a CNA.
Alexandru Savca este ofițer de carieră și a fost numit director adjunct al CNA. Din 2016, activează în cadrul instituției, unde a ocupat funcții precum ofițer superior de investigații pe cazuri excepționale și șef de direcție. Anterior, a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne și al Serviciului de Informații și Securitate.
Republica Moldova va începe să importe gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în sectorul românesc al Mării Negre din toamna anului 2027, a declarat premierul Vasile Tofan, care susține că autoritățile de la Chișinău au reușit să asigure un volum important de gaze din acest proiect strategic, mizând pe costuri de transport mai mici și pe reducerea dependenței de piețele îndepărtate.
Potrivit șefului Executivului, intrarea în exploatare a zăcământului Neptun Deep va schimba piața regională a gazelor naturale, iar România urmează să-și dubleze producția anuală.
„România produce circa 8 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Acum, cu intrarea în exploatare a Neptun Deep, acest volum se va dubla. România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din Europa și sunt bucuros că noi am reușit să alocăm un volum important pentru consumul nostru în termeni de gaz care va fi adus din Neptun Deep, pentru beneficiul consumatorilor noștri”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a explicat că apropierea geografică a zăcământului de Republica Moldova reprezintă un avantaj economic, deoarece gazele vor putea fi transportate pe distanțe mai mici decât în cazul unor surse îndepărtate de aprovizionare.
„Este gaz care este mai aproape de țara noastră, ceea ce înseamnă că cheltuielile de transport sunt mai mici și este un parteneriat care este avantajos atât pentru furnizorul din România, cât și pentru cetățenii din Republica Moldova”, a precizat șeful Guvernului.
Potrivit lui Tofan, exploatarea comercială a zăcământului este planificată pentru anul viitor, iar Chișinăul intenționează să înceapă importurile odată cu noul an gazier.
„Intrarea în exploatare a acestui proiect este planificată, din ultimele informații pe care le avem, pentru vara viitoare. Începând cu toamna viitoare, când intrăm în anul gazier, vom începe să aducem gaz românesc din Marea Neagră”, a anunțat premierul.
Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de companiile OMV Petrom și Romgaz, care dețin fiecare câte 50% din participație. Investițiile totale sunt estimate la aproximativ 4 miliarde de euro, iar rezervele recuperabile de gaze naturale sunt evaluate la circa 100 de miliarde de metri cubi.
Conform calendarului actualizat al dezvoltatorilor, prezentat la 28 septembrie 2026, primele gaze ar urma să intre în sistemul național de transport al României în prima jumătate a anului 2027. Producția va crește treptat și ar urma să atingă un nivel analizat de aproximativ 8 miliarde de metri cubi până la sfârșitul trimestrului III din 2027.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.