Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Cel mai mic muzeu din Moldova se află în satul Vorniceni

27 Oct. 2025, 12:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2025, 12:25 // Societate //  Realitatea.md

Cel mai mic muzeu din Republica Moldova este complexul cultural „Vatra Dumeniului”, se află în satul Vorniceni, raionul Strășeni, și este gestionat de Elena Lazarev. Locația oferă vizitatorilor posibilitatea să facă și drumeții, masterclassuri în domeniul culinar, precum și în domeniul fibrei ecologice.

„Suntem din 2019 deschiși. Încercăm să aducem autenticitatea la noi acasă. Părinții mei au decedat, suntem două surori, una este plecată. Locația respectivă era ultima casă din sat și noi am încercat să arătăm lumii că se poate”, susține Elena Lazarev. Eaa precizat, la emisiunea „Dimineața cu Radio Moldova”, că au transformat casa părinților într-un „muzeu al tradițiilor”.

„Avem o istorie foarte interesantă, care datează din anul 1420, de la Alexandru cel Bun, când mergea spre Mănăstirea Căpriana și a văzut respectiva locație. De aici pornește o drumeție. La momentul actual, se văd cinci sate ca în palmă. Acum se încearcă să mergem pe strategia de dezvoltare a turismului. Avem Biserica veche de lemn în Vorniceni, cea mai veche biserică. Anul acesta a fost renovată, ca ajutorul Ministerului Culturii și cu ajutorul fondurilor europene, al Consiliului Raional”, a declarat Elena Lazarev.

Muzeul activează în funcție de solicitările vizitatorilor. „Avem pagină de Facebook, noi avem o sală de degustare a produselor locale. Acolo facem diferite masterclassuri. Avem un anfiteatru de vară, unde desfășurăm diferite evenimente, cum ar fi Festivalul pâinii de la iepure – anul acesta a fost deja ediția cu numărul șase. (…) Tot aici aducem taberele de vară și unim diaspora cu cei de acasă. Avem diferite tematici, cum ar fi „Fotografia în ochii bunicilor” sau „Din sunducul bunicilor”, diferite produse alimentare, situl arheologic care este, la fel, un edificiu cultural, inclusiv drumețiile care se fac pe porțiuni de șapte kilometri până la Mănăstirea Căpriana, dar facem și mai mici. Cei care vin în vizite la Primărie sau la Consiliul Raional încearcă să ne viziteze și pe noi”, a menționat antreprenoarea.

Elena Lazarev a mărturisit că s-a gândit, de mai multe ori, să plece peste hotare: „Încercăm, totuși, ca rădăcinile să rămână acasă și ne bucurăm că deja acolo sunt locatari noi, avem fiul care este proprietar, locuiește pe acest teren, avem și nepoți. Fiul, la fel, are o activitate de producere, este designer și creațiile lui sunt pe platformă, la fel online, nora coace pâine. Acum a dat startul unui alt gen de activitate – pâinea cu maia, învârtite. Mătușile, surorile mamei care mai sunt în viață, le-am pus și pe ele la treabă, sunt și ele bucătărese”.

Masterclassurile culinare sunt bazate pe rețete vechi, nedescoperite încă de cei tineri, iar împletitul în fibre la muzeu este o ocupație interesantă pentru cei mici, potrivit antreprenoarei. O altă ocupație pentru vizitatori sunt nucile în ciocolată.

„Erau nuci pe acest teren și nu puteam să le consumăm în decurs de un an. Le puneam pe masa turistului, însă ele cumva rămâneau. Mi-a venit o idee ca să le fac în ciocolată, după care sunt adăugate diverse condimente. Este un gust autentic, încercăm să existăm și să facem frumosul la noi acasă. Da, este dificil, nu este ușor ca să vinzi un produs astăzi, piața este destul de vastă, este concurență. Însă noi avem clienții noștri, vin și procură și au încredere în noi. Încercăm să facem și livrare, să facem continuare, poate și nepoții noștri o să inventeze altceva”, a mai spus Elena Lazarev.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 14:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 14:35 // Societate //  Ana Panaguța

Poșta Moldovei avertizează asupra intensificării tentativelor de escrocherie prin apeluri telefonice, rețele sociale și pagini web. Infractorii se dau drept angajați ai întreprinderii și încearcă să obțină bani, date bancare sau informații personale de la cetățeni.

Potrivit instituției, escrocii pot anunța victimele că au de primit un colet sau o scrisoare, după care le solicită coduri primite prin SMS, adrese sau alte date sensibile. În unele cazuri, aceștia folosesc elementele vizuale ale Poștei Moldovei pentru a părea credibili.

O altă metodă vizează persoanele care vând produse online. Pretinșii cumpărători spun că vor achita prin internet și vor trimite un curier pentru a ridica produsul, apoi transmit un link prin care solicită accesarea unor pagini ce pot fi folosite pentru a fura datele cardului bancar.

De asemenea, cetățenii pot primi mesaje prin care sunt informați că un colet nu poate fi livrat până la achitarea unor taxe suplimentare. Aceste mesaje conțin, de regulă, linkuri suspecte.

Poșta Moldovei subliniază că nu solicită coduri primite prin SMS, date personale sau bancare și nu cere transferuri de bani prin apeluri telefonice, mesaje, e-mailuri ori rețele sociale.

Instituția recomandă cetățenilor să nu divulge date personale, bancare sau de autentificare și să verifice cu atenție sursa mesajelor primite. Totodată, oamenii sunt îndemnați să fie precauți dacă interlocutorii încearcă să-i grăbească, îi amenință sau le cer să păstreze secretul asupra discuției.

În cazul în care există suspiciuni de escrocherie, cetățenii pot sesiza poliția la numărul de urgență 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova