Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Cel mai bătrân președinte din lume a obținut al optulea mandat, la 92 de ani

28 Oct. 2025, 08:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2025, 08:21 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele Camerunului, Paul Biya, în vârstă de 92 de ani, a fost reales pentru un al optulea mandat, obținând 53,7% din voturi, potrivit rezultatelor anunțate de Consiliul Constituțional și citate de BBC. Biya este considerat cel mai în vârstă șef de stat în exercițiu din lume. Principalul său contracandidat, Issa Tchiroma Bakary, a obținut 35,2% din sufragii.

Înaintea anunțului oficial, Tchiroma Bakary, fost aliat al președintelui, a susținut că el ar fi câștigat alegerile. Partidul de guvernământ, Mișcarea Democratică Populară din Camerun (CPDM), a respins categoric afirmațiile sale.

După anunțarea rezultatelor, Biya a transmis un mesaj de mulțumire electoratului pentru că „încă o dată” i-a acordat încrederea. „Sper sincer că, împreună, ne vom angaja cu hotărâre să construim un Camerun pașnic, unit și prosper”, a afirmat el într-un comunicat.

Duminică, cel puțin patru persoane au fost ucise în timpul protestelor din Douala, capitala economică a țării. Potrivit digi24.ro, posturi de poliție au fost atacate, iar forțele de securitate „s-au apărat”, a declarat guvernatorul regional Samuel Dieudonne Diboua.

Tulburările au continuat luni. Mai multe persoane au fost împușcate mortal în apropierea reședinței lui Tchiroma Bakary din Garoua, potrivit unui jurnalist local citat de BBC. Liderul opoziției a acuzat pe Facebook că agenți înarmați „trăgeau de la distanță mică asupra oamenilor”, susținând că lunetiști erau postați în casa de vizavi.

Protestatarii au denunțat ceea ce numesc un plan al CPDM de a „fura victoria” lui Tchiroma Bakary. În capitala Yaounde, tensiunile au dus la închiderea aproape totală a magazinelor și școlilor, iar mulți angajați au rămas acasă.

Biya conduce Camerun de peste patru decenii și apare rar în public. Presa internațională notează că acesta își petrece adesea perioade îndelungate în afara țării, în hoteluri din Elveția, alimentând în trecut zvonuri legate de starea sa de sănătate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 19:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 19:42 // Slider //  Ana Panaguța

Traficul rutier va fi suspendat parțial pe strada Cetatea Albă din Chișinău, în perioada 24 august – 22 septembrie 2026. Restricțiile vor fi aplicate pe tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, măsura este necesară pentru efectuarea lucrărilor de înlocuire a rețelelor de apeduct care alimentează consumatorii de pe strada Cetatea Albă.

Antreprenorul responsabil de lucrări va instala indicatoarele rutiere și îngrădirile necesare pentru organizarea și securizarea zonei de intervenție.

Autoritățile municipale le recomandă șoferilor să respecte indicatoarele și indicațiile agenților de circulație, să manifeste răbdare și să circule cu prudență în zona afectată de restricții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!