Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Președinția: Maia Sandu va transmite un mesaj clar la Forumul Păcii de la Paris – pacea

29 Oct. 2025, 16:27
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2025, 16:27 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova joacă un rol tot mai important în discuțiile globale despre pace, securitate și protejarea democrațiilor. Potrivit experților, participarea țării noastre la Forumul Păcii de la Paris, care are loc miercuri, 29 octombrie, reprezintă o confirmare a faptului că, deși este un stat mic, R. Moldova a devenit un exemplu de reziliență democratică într-o regiune aflată sub presiune.

Consilierul președintei Republicii Moldova pentru comunicare publică, Igor Zaharov, a menționat, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova, că Maia Sandu va susține un discurs la Forumul Păcii de la Paris și mesajul pe care îl va transmite șefa statului va fi unul „clar”: pacea rămâne cel mai important obiectiv al Republicii Moldova.

„Este un forum larg, care reunește lideri mondiali și experți din toată lumea pentru a discuta și a găsi soluții la cea mai mare problemă cu care se confruntă continentul nostru: pacea. Iar președinta Maia Sandu participă, și în acest an, cu un mesaj clar: pacea este cel mai important obiectiv al nostru, al tuturor”, a declarat Igor Zaharov.

Consilierul prezidențial a mai spus că Maia Sandu va evidenția rolul mass-mediei independente, unul esențial pentru protejarea proceselor democratice.

„Spațiul nostru informațional, am văzut cu toții la ultimele alegeri, cât poate fi de șubred atunci când este atacat, expus dezinformării, manipulării și ingerințelor externe. De aceea, este foarte important să abordăm cum protejăm acest spațiu, mai ales în mediul online”, a punctat Zaharov.

El a menționat că Republica Moldova este tot mai solicitată pe plan extern pentru a împărtăși experiențele sale legate de combaterea dezinformării și a amestecului extern în procesele democratice.

„Am avut trei cicluri electorale la rând – referendum, prezidențiale și parlamentare – și am trecut prin ele păstrând democrația și stabilitatea. Lecțiile pe care le-am învățat sunt căutate de țările europene și de altele ce urmează să aibă alegeri”, a spus Zaharov.

Expertul militar Artur Leșcu consideră că Republica Moldova devine tot mai relevantă în dezbaterile despre pace și securitate, fiind apreciată pentru experiența sa în domeniul rezilienței informaționale.

„E de importanță majoră, e un forum de talie mondială și participarea țării noastre nu poate decât să ne bucure. Când liderii unor țări discută probleme, pot apărea și urmări directe, pozitive”, a declarat Leșcu, la emisiunea „Zi de zi” de la Radio Moldova.

El a adăugat că Republica Moldova este „vârful de lance al luptei contra dezinformării și a războiului hibrid”, având deja o experiență practică de gestionare a atacurilor informaționale.

„Am devenit acel pol de cunoștințe care știe cum să lupte contra războiului hibrid, contra dezinformării. Noi știm cum să ținem piept acestor atacuri și e bine că Occidentul vrea să învețe de la noi această cale”, a spus Artur Leșcu.

Forumul Păcii este „un eveniment de talia celui de la Davos”, dar cu o puternică orientare europeană și francofonă, afirmă și jurnalistul Dan Alexe, corespondentul Teleradio-Moldova la Bruxelles.

„Este un forum care există din 2018, creat de Emmanuel Macron, pe modelul Davos, însă foarte orientat francofon. Sunt invitați acolo toți șefii de stat din țările francofoniei, din care face parte și Republica Moldova, precum și România”, a declarat jurnalistul la aceeași emisiune de la Radio Moldova.

Importanța evenimentului este una semnificativă pentru țara noastră, întrucât oferă ocazia unor întrevederi bilaterale cu lideri din state candidate la aderarea la Uniunea Europeană, a precizat jurnalistul.

„Președinta Maia Sandu se poate întâlni acolo, în format bilateral, cu șefi de stat din Muntenegru și Macedonia, care sunt deja în negocieri cu Uniunea Europeană. Un asemenea schimb de experiență ar fi foarte interesant și util pentru Republica Moldova”, a spus Dan Alexe.

Jurnalistul a mai adăugat că forumul reprezintă „o poartă deschisă spre provocările prin care trecem: revoluția digitală, dezvoltarea durabilă, guvernarea democratică și libertatea presei, despre care, de altfel, va vorbi Maia Sandu”.

În opinia experților, participarea Republicii Moldova la Forumul Păcii de la Paris nu mai este doar un gest diplomatic, ci o contribuție la eforturile internaționale pentru menținerea păcii și apărarea democrației.

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 18:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 18:27 // Slider //  Ana Panaguța

Fenomenul climatic El Nino din acest an ar putea fi cel mai intens înregistrat vreodată, ameninţând să provoace condiţii meteorologice extreme la nivel global şi să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată, scriu știrileprotv.ro.

Acest fenomen temporar, amplificat de încălzirea globală provocată de activităţile umane, va oferi o imagine a temperaturilor la care lumea se poate aştepta în mod regulat la sfârşitul anilor 2030, potrivit experţilor, scrie Agerpres, care citează AFP.

Ce este El Nino?

El Nino este o variaţie naturală a climei care determină creşterea temperaturilor de la suprafaţă în centrul şi estul Oceanului Pacific ecuatorial.

Acesta apare atunci când vânturile de est, care în mod normal reţin apele calde în vestul Pacificului, slăbesc temporar şi le permit acestora din urmă să revină la suprafaţă şi să se deplaseze către est.

Când temperaturile de la suprafaţă se menţin peste valorile normale timp de câteva luni, acest lucru provoacă mai multe furtuni deasupra regiunii, „ceea ce are repercusiuni asupra întregii atmosfere terestre”, a explicat Emily Becker, climatolog la Universitatea din Miami, SUA.

În consecinţă, clima devine mai caldă şi mai secetoasă în anumite zone, iar în altele mai răcoroasă şi mai umedă.

Unele efecte ale acestui fenomen sunt deja vizibile. Spre exemplu, perioada de secetă îndelungată şi intensă cu care se confruntă Indonezia a favorizat răspândirea incendiilor care au distrus sute de mii de hectare.

Cu iteraţii mai intense ale El Nino, „ne putem aştepta o înmulţire a acestor consecinţe”, a declarat pentru AFP Michelle L’Heureux, responsabilă în cadrul Centrului de prognoză climatică al Agenţiei Americane pentru Observarea Oceanelor şi Atmosferei (NOAA). Aceste repercusiuni nu sunt, însă, garantate, a precizat ea.

La ce să ne aşteptăm în acest an?

Temperaturile la suprafaţa mării în „Regiunea El Nino 3.4”, o zonă de referinţă din Pacific, se situează în prezent cu 2,6 grade Celsius peste media din ultimii 30 de ani, potrivit renumitului tablou de bord Climate Brink, care se bazează pe datele NOAA. Acesta sintetizează, de asemenea, previziunile, conform cărora fenomenul ar putea atinge în noiembrie un vârf de 3,9 grade Celsius, cu mult peste anomalia de 3 grade Celsius înregistrată în 2015, un an record.

Acest lucru ar trebui să facă din 2027 cel mai cald an înregistrat vreodată, impactul fenomenului El Nino fiind resimţit în principal în anul următor apariţiei sale.

Conform calculelor climatologilor Zeke Hausfather şi Andrew Dessler, El Nino ar putea să aducă o creştere medie a temperaturilor de 0,3 grade Celsius în 2027 la nivel mondial.

„Este ca o previziune a viitorului”, a explicat pentru AFP Dessler, profesor la Universitatea Texas A&M. Pe termen lung, o astfel de creştere ar fi de aşteptat abia în 2037.

Andrew Dessler a precizat, totuşi, că această încălzire se va concentra în principal în zona ecuatorială a Pacificului.

Mike McPhaden, cercetător în cadrul Laboratorului de Mediu Marin al Pacificului din cadrul NOAA, a oferit estimări similare.

„Nu este de neconceput ca în 2027 temperatura să se situeze cu 1,7 grade Celsius peste nivelurile preindustriale”, a declarat el pentru AFP.

Nu există o singură modalitate de a măsura fenomenul El Nino.

În februarie, NOAA a adoptat o nouă metodă de monitorizare a acestuia: Indicele Oceanic Relativ Nino (RONI), care compară anomalia de temperatură din „Regiunea 3.4” cu restul zonelor tropicale şi pe care agenţia îl consideră „mai clar şi mai fiabil”.

Conform acestei clasificări, NOAA a estimat că există o probabilitate de 69% ca fenomenul El Nino din acest an să fie cel mai puternic de la debutul înregistrărilor, în 1950.

Şi încălzirea globală?

Oamenii de ştiinţă sunt de acord că schimbările climatice amplifică efectele fenomenului El Nino.

Atmosfera noastră, încălzită de gazele cu efect de seră, conţine o cantitate mai mare de umiditate, ceea ce poate face ca ploile asociate fenomenului să fie mai intense. În schimb, acolo unde acesta provoacă deja secetă, poate usca şi mai mult solurile.

Nu există, însă, un consens cu privire la efectul de intensificare a fenomenului El Nino pe fondul schimbărilor climatice, chiar dacă încep să apară dovezi în acest sens.

Potrivit lui Mike McPhaden, încălzirea mărilor tropicale face ca vânturile care alimentează fenomenul El Nino să fie mai sensibile, ceea ce, prin convecţie, poate să accelereze dezvoltarea acestui fenomen.

Specialistul se bazează pe indicatori naturali ai climei din trecut, pe înregistrări meteorologice care datează încă din secolul al XIX-lea şi pe modele climatice pentru a-şi susţine concluziile: în ultimul secol, amplitudinea episoadelor El Nino ar fi crescut cu aproximativ 10%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!