Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Consiliul Europei critică funcționarea administrației locale din Moldova. Ce măsuri propune Ion Ceban

31 Oct. 2025, 10:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Cătălina Boico
31 Oct. 2025, 10:42 // Politica //  Cătălina Boico

Consiliul Europei a lansat o critică dură la adresa Republicii Moldova în ceea ce privește funcționarea administrației publice locale. Într-un raport recent, instituția europeană constată că autoritățile locale din țară continuă să dispună de competențe limitate, o autonomie financiară redusă și se confruntă cu o povară administrativă excesivă.

În contextul acestor concluzii, primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a îndemnat autoritățile centrale să trateze cu seriozitate aceste observații ale Consiliului Europei.

Potrivit raportului publicat și despre care nu se va vorbi în spații mediatic de la noi,autoritățile locale din Republica Moldova nu au libertatea de a lua decizii și sunt limitate în soluționarea problemelor, localităților și ale oamenilor.Tot în raport se menționează despre ceea ce mereu, am semnalat și chiar am vorbit și la consultările cu candidatul la funcția de prim-ministru.

Este vorba despre lipsa specialiștilor, cauzate de salariile foarte mici,bureaucrații și controale în exces, control politic asupra primarilor, descentralizarea fiscală și condiții mai bune pentru aleșii locali. Reforme care rămân incomplete și insuficient aplicat.Primare sunt cei care cunosc cel mai bine problemele oameniilor, pentru că se întâlnesc cu ei în fiecare zi în teren”, a declarat Ion Ceban.

Primarul a propus ca raportul să fie examinat de autoritățile centrale din Republica Moldova, împreună cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), și ca recomandările Consiliului Europei să fie preluate și implementate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 10:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 10:32 // Slider //  Vlada Ciorici

Temperaturile extreme din vara anului 2026 au fost asociate cu aproape 50.400 de decese în orașele europene, potrivit unei noi analize internaționale. Aproximativ două treimi dintre ele au fost atribuite încălzirii climatice provocate de activitatea umană.

Analiza a fost realizată de cercetători de la Imperial College London și London School of Hygiene & Tropical Medicine din Regatul Unit. Ea a inclus 854 de zone urbane din 30 de țări europene, printre care și România. Rezultatele au fost publicate vineri în revista Nature Health.

Cercetătorii estimează că temperaturile ridicate din iunie–august 2026 au fost asociate cu 50.391 de decese. Dintre acestea, 32.619, adică aproximativ 65%, au fost atribuite încălzirii climatice, în principal prin arderea combustibililor fosili. Numărul este cu 71% mai mare decât cel calculat pentru vara anului 2022, când aceeași metodă a indicat 29.480 de decese.

Cele mai multe decese au fost estimate în Italia, Franța, Spania, Germania și Regatul Unit.

Persoanele de cel puțin 85 de ani au reprezentat aproximativ jumătate dintre victime. Temperaturile extreme au afectat însă și oamenii mai tineri: cercetătorii au identificat peste 800 de decese asociate căldurii în grupa de vârstă 20–44 de ani.

Aproape o treime dintre decese au fost asociate cu episodul de caniculă din 17 iunie – 1 iulie, când temperaturile medii zilnice au depășit cu aproximativ 5,3°C valorile obișnuite.

Pentru a evalua impactul schimbărilor climatice, cercetătorii au comparat temperaturile din vara 2026 cu un scenariu fără încălzirea provocată de oameni. Diferența dintre cele două estimări reprezintă decesele atribuite schimbărilor climatice.

România, printre țările europene cu cele mai ridicate rate ale mortalității asociate căldurii

Potrivit studiului, România s-a situat pe locul al treilea dintre cele 30 de țări analizate în privința ratei medii anuale a mortalității asociate căldurii în perioada 2000–2025, după Croația și Malta. În zonele urbane din România, cercetătorii au estimat 223 de decese la un milion de locuitori, față de 327 în Croația și 226 în Malta.

București s-a situat pe locul al doilea dintre cele 30 de capitale europene analizate, după Zagreb și înaintea Romei. Rata estimată pentru capitala României este de 268 de decese la un milion de locuitori, comparativ cu 314 în Zagreb și 241 în Roma.

Cercetătorii explică ratele ridicate din sudul și sud-estul Europei prin expunerea persistentă la temperaturi mari.

Cele 50.391 de decese sunt o estimare epidemiologică, bazată pe temperaturile înregistrate și pe relația cunoscută dintre căldură și mortalitate. Calculul nu folosește date individuale despre decesele efectiv produse. Specialiști independenți, consultați de Science Media Centre España, au subliniat relevanța rezultatelor, dar au precizat că estimările pot varia în funcție de metodele statistice folosite.

Rezultatele arată că sunt necesare sisteme mai bune de avertizare pentru caniculă, protecție pentru persoanele vulnerabile și servicii medicale pregătite pentru temperaturi ridicate.