Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 6-7 noiembrie.
Roberta Metsola va participa la ședința solemnă a Legislativului, unde va susține un discurs cu ocazia constituirii Parlamentului de legislatura a XII-a. De asemenea, oficiala europeană va avea o întrevedere cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu.
Agenda vizitei mai include discuții cu Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, urmate de o conferință de presă comună, precum și o întrevedere cu prim-ministrul Alexandru Munteanu.
„Președinta Parlamentului European va mai participa la un eveniment public dedicat tinerilor, organizat la Liceul Teoretic „Spiru Haret” din capitală”, notează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului într-un comunicat de presă.
Anterior, în luna noiembrie a anului 2022, Roberta Metsolaa mai susținut un discurs în plenul Parlamentului Republicii Moldova, transmițând un mesaj de susținere a parcursului european al țării noastre.





