Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a avut astăzi dimineața, 11 noiembrie, o întrevedere cu premierul Alexandru Munteanu, viceprim-ministra pentru Integrare Europeană Cristina Gherasimov, precum și cu alți membri ai noului Guvern.
Marta Kos a apreciat faptul că noul Cabinet al țării acordă prioritate creșterii economice, subliniind că aceasta este esențială pentru ca beneficiile integrării europene să fie resimțite de toți cetățenii Republicii Moldova.
Discuțiile au vizat reformele necesare procesului de aderare, consolidarea statului de drept, dezvoltarea infrastructurii și sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană pentru atingerea acestor obiective. Totodată, în cadrul întrevederii, Comisara europeană pentru Extindere a felicitat Republica Moldova pentru progresele semnificative evidențiate în Raportul de extindere 2025, care arată un nivel sporit de pregătire pentru 21 de capitole ale acquis-ului și avansuri constante în toate domeniile-cheie.
Problemele legate de lipsa brățărilor electronice pentru monitorizarea agresorilor și de colaborarea dintre instituțiile responsabile erau cunoscute încă din 2024, susține Olesea Stamate. Fondatoarea Mișcării Civice „Construim Încredere” afirmă că, deși autoritățile ar fi fost informate despre aceste deficiențe, situația nu a fost rezolvată, iar tragedia de la Măgdăcești arată consecințele acestor probleme.
Stamate a declarat că, pe 18 decembrie 2024, Comisia parlamentară pentru drepturile omului a organizat audieri publice în cadrul cărora au fost semnalate mai multe probleme în sistemul de protecție a victimelor violenței.
Potrivit ei, atunci s-a constatat că un număr important de ordonanțe de protecție emise de instanțe nu erau executate, iar Inspectoratul Național de Probațiune (INP) nu dispunea de suficiente echipamente pentru monitorizarea electronică a agresorilor. Totodată, ar fi fost identificate probleme în colaborarea dintre instituțiile implicate.
„Eu cred că de câțiva ani buni nu au fost cumpărate brățări. Despre acest lucru se semnalează de foarte mult timp”, a declarat Stamate în cadrul unei emisiuni TV.
Ea susține că mai mulți angajați ai Inspectoratului Național de Probațiune care au vorbit despre aceste probleme în cadrul audierilor parlamentare ar fi plecat ulterior din instituție. Stamate mai afirmă că și persoane care ar fi sesizat conducerea INP și Ministerul Justiției despre lipsa echipamentelor ar fi fost înlăturate din funcții.
Stamate a pus sub semnul întrebării și reforma prin care a trecut Inspectoratul Național de Probațiune în 2024 și a cerut să fie prezentate rezultatele acesteia.
„INP a trecut printr-o reformă instituțională în 2024, anunțată de Ministerul Justiției. Întrebarea mea este: care sunt rezultatele acestei reforme?”, a spus ea.
În ceea ce privește achiziția noilor brățări, Stamate a declarat că a verificat informațiile disponibile pe platforma de achiziții publice și a identificat un contract, însă nu știe dacă echipamentele au fost deja livrate.
Olesea Stamate și membrii Mișcării Civice „Construim Încredere” au participat vineri, 4 septembrie, la protestul organizat în fața Ministerului Afacerilor Interne, după tragedia de la Măgdăcești. Manifestanții au cerut măsuri mai eficiente pentru protejarea victimelor violenței în familie, monitorizarea agresorilor și sancțiuni mai dure pentru încălcarea ordinelor de protecție.
Amintim că, la 31 august, un bărbat de 47 de ani și-ar fi împușcat mortal soția, în vârstă de 42 de ani, după care s-ar fi sinucis. Femeia avea un ordin de protecție, iar agresorul purta o brățară electronică de monitorizare, care, potrivit informațiilor preliminare, ar fi fost nefuncțională. Autoritățile verifică în prezent dacă mecanismul de supraveghere a fost activ și dacă instituțiile responsabile au respectat procedurile de intervenție.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.